Prostul moare de grija altuia

Toate știrile de la noi sunt acum despre America și-mi vine în minte vorba: „Prostul moare de grija altuia și calul de drum lung.”

Între Los Angeles și San Francisco sunt vreo 600 km, cam tot cât între București și Timișoara. Pentru ziua mea, pe 23 februarie, am căutat un bilet de avion de la București spre Timișoara. La noi costă 66 de dolari. Pe aceeași distanță, între LA și San Francisco, tot cu low-cost, la americani, prețul este 38 de dolari. La jumătate față de noi.

Aș ieși mai ieftin și cu mașina. Un litru de benzină la ei costă 5 lei. La noi e 7! Ei au două autostrăzi între LA și San Francisco, noi n-avem niciuna între București și Timișoara.

La toate astea puneți și salariile: vreo 4300 de dolari salariul mediu în America, față de vreo 1100 de dolari la noi. De aproape 4 ori mai mult câștigă ei.

De asta, prostul moare de grija altuia și calul de drumul lung dintre București și Timișoara 🤪

Acest articol a fost publicat în Scrise cu negru. Salvează legătura permanentă.