Marea era scumpă încă de pe vremea lui Eminescu.Când a ajuns prima dată la mare,la 32 de ani, i-a trimis o scrisoare iubitei lui, Veronica…”Viața e scumpă pe aici, dar nu atât de exagerat de scumpă pe cât mi se descria” îi scria Eminescu iubitei lui.
„Draga mea Veronică,
Am venit ieri la malul marii pe care o văd prima dată şi am făcut deja două băi de mare, cari promit a‑mi face mult bine, deşi pe-aici e frig încă şi apa mării nu e destul de caldă pentru băi. De-aceea sunt unul din cei dentâi sosiţi aci pentru băi şi nimeni nu se scaldă încă afară de mine. N‑o să stau aci decât vro zece zile şi apoi iar mă-ntorc la Bucureşti. O să mă-ntrebi ce efect mi‑a făcut marea, pe care‑o văz pentru-ntâia oară? Efectul unei nemărginiri pururea mişcate. Dar, abia de două zile aici, n‑am văzut‑o în toate feţele căci ea e schimbăcioasă la coloare şi în mişcări, de unde unii o şi compară cu femeia.
Imi place noaptea cand pe întunerec marea îşi merită numele ei de neagră. Viaţa e cam scumpă aci, dar nu atât de exagerat de scumpă precum mi se descria, mai ales de când s‑au deschis câteva oteluri. La anul să ştii că venim amândoi aci, căci băile de mare întăresc şi grăbesc bătăile inimei. Cu toate că omul pare a întineri de ele, privirea mării linişteşte, mai ales sufletele furtunoase. Şed într‑o mansardă şi privirea mi‑e deschisă din două părţi asupra mării, pe care aş vrea să plutesc cu tine. Dar aceasta nefiind cu putinţă, te sărut cu dulce, draga mea Veronică, şi rămân al tău Mihai Eminescu”
