„Romania te iubesc” e poate cel mai bun program de reportaje de pe piata de televiziune din Romania, spun asta si pentru ca sunt un pasionat al reportajelor literare, inca-l savurez pe Geo Bogza, recitindu-l adeseori si poate de aici mi se trage si pasiunea pentru reportaje de televizune…
Cred in legenda care spune ca insusi Berlusconi a fost cel care a cerut ca in programele Mediaset, acuzate adeseori de prea mult comercial si abundenta de idiotenie, sa apara programe de reportaje, documetare care sa atraga un alt tip de public, publicul care sa faca diferenta…Mi-a confirmat veridicitatea legendei C.Josache, singurul roman aflat in bordul Mediaset..
La „Romania te iubesc” am vazut zilele trecute Rohia si nu-mi amintesc s-o mai fi aratat cineva la televizor in ultima vreme…Am descoperit Rohia cu ajutorul lui Ilie Stepan, prietenul meu din Timisoara, recunosc, tarziu, pe la jumatatea anilor 90…”Sensul vietii”, tulburatorul album al lui Ilie Stepan isi are radacina in magia de la Rohia…Atunci, tarziu , spre rusinea mea, i-am citit prima data Jurnalul Fericirii a lui Nicolae Steinhardt…
Un preot si-a pierdut fiica in varsta de 10 ani…Apoi, saptamani la rand, preotul si-a visat fetia care i-a cerut in vis sa ridice un asezamant in amintirea Maicii Domnului. Multa vreme preotul a ignorat visul, pana cand doi sateni i-au marturisit ca au avut acelasi vis. Le-a aparut Anuta, fetita, in vis , cerindu-le sa se duca la tatal ei si sa-i spuna sa ridice asezamantul in amintirea Maicii Domnului…Trei oameni, au avut acelasi vis, in acelasi timp…Asa a aparut manastirea Rohia…
Nicolae Steinhardt i-a cladit celebritatea. Evreul convertit al crestinism s-a retras la Rohia … Imi place Steinhardt poate si pentru multele lui neimpacari…
Vorbele lui despre tigani ar putea deveni,candva , interzise de te-miri ce institutii…
Rasismul este o demență, dar – cum să spun? – nerasismul, contestarea unor rase deosebite, fiecare cu însușirile ei, este o nerozie.
Sunt mai ales certăreți, rostul vieții lor e gâlceavă, harță: gălăgioși; fără de larmă și tărăboi se asfixiază și pier; pângăritori, au un dar neîntrecut de a terfeli totul; mincinoși, mințim cu toții, dar idealizăm realul, la ei e altfel, ca la antimaterie. Și găsesc de cuviință să-și întărească minciunile cu jurăminte grele: să-mi sară ochii, să-mi moară mama, să fiu nebun.
Și nu le poți intra în voie. Oricât de frumos le vorbești: orice umilință, orice fățărnicie: deopotrivă de inutile. Leneși, urăsc pe cine le cere un efort, o lene îndărătnică, violentă ca instinctul de conservare. Și nu pot bea în cârciumi, numai afară pe stradă, cu sticlele înșirate alături și puradeii roată; o maidanofilie, un exhibiționism, o nostalgie a bâlciului; și un jind al ocării, țipetelor, poalelor date peste cap.
Am intalnit tarziu „Jurnalul Fericirii” si ma bucur ca l-am reintalnit ieri la televizor…Apoi, am cautat discul lui Stepan, cel care m-a indrumat prima data la Rohia