Am privit mitingurile din Bucuresti doar prin ochiul celui care lucreaza in bresala televizunii, nimic altceva…Am zapat de pe un canal pe altul doar ca sa vad reactile ,discursurile, temerile si emotile corespondentilor de front… Candva, stateam la taclale cu Mile Carpenisam, jurnalistul de razboi, si ascultam povestile lui de prin Irak sau Jugoslavia….
E complicat , in situatii confuze, sa-ti alegi cuvintele, sa nu starnesti panica , dar nici apatie, sa nu fii subiectiv , sa gasesti interlocutorii ideali…Toate astea , un corespondent de razboi trebuie sa le faca la secunda, totul se construieste sub ochii lui, acolo…Un jurnalist de front trebuie sa aibe forta psihica si fizica…
Am povestit cu Mile, de cateva ori, despre cel mai faimos corespondent de razboi, omul care a prins trei razboaie, Primul Mondial, Al Doilea Mondial si Razboiul Civil Spaniol. Din toate trei a stiut sa aleaga esentialul…E idolul oricarui corespondent de razboi din lume…Viata lui a fost un veritabil front de lupta…Tatăl, Clarence , s-a împuşcat în cap în 1928. Ursula, sora lui, a murit de supradoză de pilule contra durerii, iar Leicester, fratele său, s-a împuşcat şi el. Cea de-a treia soţie a lui, Martha Gellhorn, o celebra jurnalista de razboi, s-a sinucis cu otrava …
” Sa stie sa descrie bataia unei sageti” asta a spus-o Hemingway, intrebat fiind ce trebuie sa stie sa faca un corespondent de razboi….Razboiul corespondentilor imi pare mai atractiv decat celelate…
Cum vi s-au parut corespondentii de razboi urban?
(Hemingway, in Primul Razboi Mondial)