In fotografia de jos e normalitatea…Cum ar fi?
Unul din primele mele interviuri la radio, prin ’92, l-am facut cu un batrin care avea 97 de ani si care, adolescent fiind, a participat la Marea Unire.
Adeseori imi amintesc cu amuzament intimplarea…Trebuia sa fac un material despre Marea Unire ai am fost bucuors sa intilnesc un martor ocular . Mi-am pregatit interviul din timp, limbaj de lemn, pompos. …Batrinul statea in fata mea imbracat jumatate taran, jumatate orasean si astepta…Am dat drumul reportofonului si plin de importanta l-am intrebat ce a vazut cu ochii lui in maretele clipe ale Unirii…Calm, cu voce blanda, batranul mi-a raspuns ca atunci cind a ajuns el cu taica-sau acolo era deja seara, si ca s-au dus direct la consatenii lor,veniti si ei acolo de dimineata,doar ca ei erau deja beti, iar unii aveau niste femei in brate, asa ca taica-sau n-a vrut sa mai zaboveasca mult acolo si au plecat sa-si caute adapost la o ruda.
Am incremenit ! Nu ma asteptam la asa ceva, eu eram pregatit pentru un interviu gomos, plin de cuvinte marete…Cu mintea de atunci , n-am difuzat interviul…Acum, privind in urma imi dau seama ca era un crampei de naturalete, de firesc. Era un tablou normal, zugravit de mintea unui adolescent,martor al unui eveniment la care erau adunati mii de oameni…Astfel de lucruri erau firesti, dar mie-mi era greu sa le inteleg atunci…Nu era nicio blasfemie, batrinul avea in minte bucuria unor oameni vazuta prin ochii unui adolescent…
Bucuria e impartita in diferite moduri, e simtita de fiecare altfel, amintirile la fel…Batranul s-o fi stins demult…Atunci avea 97 de ani…