Mi se intimpla adeseori sa raman noaptea singurul treaz din casa si sa ascult discuri cu fasaituri si pocnituri, cu alta mireasma decit cd-uri aseptice de azi…Am regasit intr-una din noptile trecute, pe un astfel de disc, „Ulciorul” ,poezia lui Omar Haiam, una din cele mai luminate minti ale umanitiati…
De fapt , asa l-am descoperit pe Omar Haiam, ascultind „Ulciorul” la Cenaclul Flacara, demult , cu vreo 25 de ani in urma…Apoi, am imprumutat o carte de-a lui de la biblioteca din Fratelia, de acasa de la mine, din Timisoara…Peste vreo cateva luni in ocico, piata de vechituri din Timisoara am descoperit pe o taraba doua Omar Haiam-uri…Ma intorc adeseori de atunci la vorbele , gandurile si poezia lui…
La 1073 un sultan l-a invitat sa construiasca un observator astronomic, impreuna cu alt invatati ai vremii, descoperind astfel lungimea anului solar cu o precizie de citeva zecimale…Dar nu cred ca asta a ramas dupa 1000 de ani dupa Omar Haiam, nu pentru asta am colindat eu pietele de vechituri si bibliotecile din Timisoara…Catrenele si poezia lui e tot ce va ramine peste alta mie de ani…
Scrise acum un mileniu…
„Ivirea mea n-aduse nici un adaos lumii,
Iar moartea n-o sa-i schimbe rotundul si splendoarea.
Si nimeni nu-i sa-mi spuna ascunsul tâlc al spumii:
Ce sens avu venirea? Si-acum, ce sens plecarea?”
Ascultati „Ulciorul”, poezia care m-a facut pe mine sa ma intovarasesc pe viata cu un iranian (persan) care a trait acum 1000 de ani….