- In 2010 Robbie Williams a dat in judecata un faimos motor de cautare pentru ca acesta nu a vrut sa divulge identitatea unuia care a postat comentarii despre cintaret facindu-l in toate felurile.
Netul e ticsit de injurii , jigniri agresivitati , vulgaritati…E adevarat, te poti feri de ele evitindu-le, nimeni nu te obliga sa le citesti…Recunosc insa ca m-a doborit un comentariu pe care l-am primit pe mail de la un amic…Cind cu accidentul lui Huidu , am postat pe blog o incurajare pe care au preluat-o, spre bucuria mea, si altii…Cineva a comentat:
#1. ce bine era | 2010.12.30 | 16.05
daca in locul pomului erai tu negrule
scapam de doi dintr-o lovitura.Dar poate nu e tarziu nici pt tine.D-zeu are grija de toate.
Adica doi dintr-o lovitura, ce bine era sa fim murit amindoi, eu si Huidu….Omul care a scris asta are acces la un calculator, stie sa-l deschida, sa acceseze siteuri deci nu e un bolnav mintal. Asta e gindirea lui…Cred totusi ca netul devine o mare gropa de gunoi pe care cineva trebuie sa incerce sa o curete….
Adeseori imi vin in minte vorbele pe care mi le-a spus George Pruteanu cindva…”suntem abia in zorii internetului”….Ma inspaimint..Ce-o urma?
- Daca netul e lipsit de un mecanism care sa-l regleze, cu televiziunea e altfel… Tocmai ce am vazut la televizor un film romanesc din 1974, Capcana…E vorba despre lupta dusa impotriva „banditilor” din Fagaras care au luptat impotriva bravului regim comunist proaspat instaurat in Romania. Un film cu mari actori romani al caror talent nu poate fi pus in discutie…
Ce putine sunt filmele in favoarea „banditilor” din munti care au avut curajul atunci. Ce putine sunt filmele despre Mircea Vulcanescu, Radu Gyr sau miile de romani asasinati la Sighet sau la Canal…Ce multe sunt filmele despre tovarasii care au adus linistea in tara asta…Dar mai cu seama ce des sunt ele difuzate la televizor. Nu exista zi ca vreun post de televiziune sa nu difuzeze un film tovarasesc.
Ma intreb daca nazistii ar fi facut filme despre cuceririle armate ale lui Hitler, despre realizarile naziste, astazi ele ar fi putut fi difuzate azi la televizor? Cite sesizari ar fi primit CNA si cit de repede le-ar fi interzis? E adevarat, intodeauna castigatorii fac legea dar poate e bine sa le reamintim multora ca totusi, in 2011, tovarasii au pierdut lupta. Tabara castigatoare e alta…
Dupa 60 de ani inca ii rastignim pe „banditii” din Muntii Fagarasului zilnic la televizor! Agresivitatea cu care le lovim memoria n-o fi mai amendabila decit vorbele spuse de Badea la televizor? Ridica-te Gheorghe (dan grigore,membru CNA),Ridica-te Ioane (ioan onisei,vicepresedinte CNA)…
Radu Gyr
Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!Nu pentru-o lopată de rumenă pâine, nu pentru patule, nu pentru pogoane, ci pentru văzduhul tău liber de mâine, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri, pentru cântecul tău ţintuit în piroane, pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!Nu pentru mania scrâşnită-n măsele, ci ca să aduni chiuind pe tapsane o claie de zări şi-o căciula de stele, ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane! |