Imi place sa-mi studiez cu atentie invitatii din showuri…Ii privesc inainte de a intra in platoul de filmare, le urmaresc reactiile din discutile cu echipa redactionala sau din intilnirile cu publicul venit la filmare. Toate astea spun multe despre oameni…Mereu altii, mereu diferiti…
Pare mare lumea asta dar e teribil de mica. Pe unii ii cunosc de ani de zile si-i revad periodic prin emisiile mele, cu altii m-am vazut o data sau de doua ori si apoi au disparut…E greu sa gasesti continuitatea. Am fost usierul multora, eu doar le-am deschis usa spre public…Apoi depinde de ei…
In 2000 invitatii de la „Academia Vedetelor” erau altii decit cei din 2005 de la „Ciao Darwin” sau altii decit cei din 2010 de la „Blonde”… Am dat doar repere cincinale… Sunt un moderator norocos care a avut sansa sa-i aibe in platou si pe Dan Spataru dar si pe Bianca Dragusanu…Sa intilnesc emisiuni de tv sau vedete care au ars intens un sezon, doua sau trei si apoi s-au stins incet-incet…
Cind m-am dus la filmarea de 1 decembrie eram pregatit sa inregistrez in memorie tot ce se putea…Sa trag cu ochiul, sa vad, sa ascult…Hagi, Nadia ,Ilie Nastase…
Am inceput sa le povestesc regulamentul jocului si niciunul n-a dat vreun semn de plictiseala, graba. Adeseori ii auzeam pe multi…”Hai Negruleeee, sa-i dam drumul ca vedem noi ce-o iesi”…Ei au ascultat atenti…Ei, invitati adeseori in zeci de showuri in toata lumea…
In drumul spre platoul de filmare blondele, publicul au navalit spre ei cu autografe. Am incercat sa-i scot de acolo dar discret mi-au facut semn ca totul e in regula, ca nu-i deranjeaza autografele, fotografiile. Am intirziat vreo jumatate de ora filmarea…Hagi urma sa se intoarca in aceeasi seara in Istanbul…I-am spionat apoi cu coada ochiului in platou. Il masurau cu privirea stabilindu-si repere si locuri asa cum o fac moderatorii profesionisti.
Spirituali, joviali au povestit despre Patzaichin sau Ovidiu (poetul) cu naturalete si amuzament.
La plecare si-au luat ramas bun de la toti cei din jur…Au iesit cu greu printre zeci de oameni care vroiau sa le stringa din nou mina…Un coleg din echipa mi-a remintit de o invitata care a uitat sa ne salute la plecare. O donsoara cu sinii la vedere prin ziare…
In drumul spre casa mi-am remaintit de un meci de fotbal caritabil in care Hagi mi-a dat o pasa de la vreo 30 de metri , mingea mi-a lovit capul si de acolo a intrat in poarta. Dadusem gol dar eu n-am facut nimic. Doar stateam acolo si mingea m-a lovit…. M-am bucurat, am gesticulat, am urlat ..era golul meu, eu eram trecut pe tabela…Apoi, dupa minutele mele de euforie Hagi m-a batut pe spate. spunindu-mi..”hai in joc, sa construim din nou”…
Poate ei ne lipsesc…cei care construiesc mereu. Noi , euforicii suntem multi…
