„Nu-ti voi lasa drept bunuri, dupa moarte,
Decât un nume adunat pe o carte..”
Cind m-am mutat in Bucuresti primele locuri pe care le-am vizitat cu Codruta ( doar prietena mea pe atunci) au fost domeniile Martisor…Ne-am plimbat ore in sir pe acolo prin locurile pe care le stiam pe de rost din carti…Pe acest loc erau doua rânduri de visini pe ramurile carora, oamenii din împrejurimi, primavara, atârnau snururi rosii si albe, menite a le spori holda de peste an. Aceste martisoare i-au inspirat numele casei, “Martisor” lui Tudor Arghezi…Atit de mult ne-a placut zona incit am incercat chiar sa ne mutam prin imprejurimi. N-a fost sa fie…Arghezi insa mi-a ramas in suflet…:
Copil fiind citeam adeseori povesti scrise pentru Barutu si Mitzura.”Cartea cu jucarii” inca ma fascineaza, scrisa in 1931 m-a cucerit si pe mine prima data prin 80 si ceva. Si inca mai cred si azi, la aproape 40 de ani , ca viata e o jucarie
” Nicio jucarie nu e mai frumoasa ca jucaria vorbelor. Copiii, ca si oamenii mari, sunt mai simtitori la vorbe decat la fapte, placandu-le mai mult decat faptele facute, faptele povestite. Si, daca povestea miroase a minciuna si minciuna este ticluita bine, povestea si atunci le place mult; de unde un scriitor scoate invatatul ca inchipuirea e mai adevarata decat adevarul si ca viata trebuie rascolita, ca sa fie scrisa pe placul cititorului mare si al ascultatorului mic.“
Poate de asta mi s-a parut bizara stirea pe care tocmai am citit-o…In Arad, un pusti care se juca cu jucarii s-a pierdut din viata asta. A lasat jocul deoparte si a ales sa-l joace pe mai departe impreuna cu tatal lui, Tudor. Pustiul avea 84 de ani si se numea Barutu.Deci tatal lui , Tudor, avea dreptate…”Viata e o jucarie „…