Cu ceva vreme  in urma, in aeroport la Chisinau, Tudor Gheorghe mi-a povestit despre noul sau proiect, muzica pe versurile lui Mircea Micu. Un poet oarecum necunoscut publicului larg…Povestea cu atita patos incit eram convins ca proiectul va fi o izbinda. Sunt un mare fan de Tudor Gheorghe, i-am vazut multe spectacole asa ca n-aveam niciun dubiu…Eram poate putin surprins ca l-a ales pe Mircea Micu drept reper…

       Ii citisem citeva poezii si uneori il urmaream la OTV…Ce paradox, OTV-ul a fost singura televiziune care l-a gazduit in ultimii ani, nu-mi amintesc sa-l fi vazut altundeva. Sunt sigur ca prea putini sunt cei care-i cunosc versurile…Poate ca l-am urmarit de departe de-a lungul anilor si pentru ca era nascut la Varsand, linga Arad adica oarecum aproape de Timisoara, de mine…

          Daca Tudor Gheorghe nu mi-ar fi remintit de el, intr-un aeroport romanesc, la Chisinau, poate nu i-as fi recitit citeva versuri ajuns acasa si n-as fi tresarit din nou la emotia pe care stia sa o stirneasca…Acum am tresarit din nou citind o stire…Mircea Micu, la 73 de ani, s-a linistit…

Mircea Micu – Acasa, toamna

Nici nu mai simt, nici nu mai vad
Padurea-i toata un prapad

Mestecenii cu presimtiri
Se zbat in vant ca niste miri

Peste gradini un fum ciudat
Staruie greu ca un oftat.

Mama-ntr-un colt zambeste stins
Ca un cires de ani invins.

Durerea nu pot sa mi-o sting
Si tac si nu vorbesc nimic.

Instrainarea si-a infipt
In piept cutitu-i de argint.

Dar stiu ca taina asta grea
O intelege numai ea.

Nu-i mai simt, nici nu-i mai vad,
Padurea toata-i un prapad…