Careul e ușa spre colivie !

I-aș ruga pe toți ștabii,primarii, candidații la președinție să nu se ducă la careu în dimineața asta ,să lase copiii în pace! Când eram copil profu’ de fizică ne spunea să ne obișnuim cu careul că o să dăm de el și-n armată! De asta careul îmi părea o pedeapsă militară. Toți “guriștii” își găsesc azi locul prin vreun careu. E pedeapsa începutului de școală! Generația mea a învățat cuminte să asculte discursuri și să aplaude la careu. Mi-ați dresat și copiii să facă la fel. Prima lecție din prima zi de școală e despre cum să asculți, să taci și să aplauzi la careu. Așa începe școala ! Careul e ușa spre colivie!

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Careul e ușa spre colivie !

Umilirea !

“Inimă de țigan” e cea mai populară telenovelă românească și “Las Fierbinti” e cel mai popular serial românesc. In 30 de ani in România nu s-a produs niciun film sau serial relevant in care medicii sa fie modele! Dimpotrivă! Cel mai popular film românesc cu care ne mândrim ca a luat premii în străinătate e “Moartea domnului Lăzărescu” în care medicii sunt criminali.

Cel mai longeviv serial din istoria NBC e „Spitalul de urgentă” ( ER) cu George Clooney. „Anatomia lui Grey”, „The Good Doctor”, „Chicago Hope” sau „Code Black” sunt seriale celebre in care doctorii sunt modele! Pe Dr. Quinn o mai țineți minte?
Dar pe Doctor House? Polonezii au „Lekarze”, italienii au „Braccialetti Rossi”.
Ai noștri au avut alte “targeturi” 🤪
În față la Medicină e statuia asta. Povestea ei ar merita un film ? :Cel mai mare pianist din istorie și unul din cei mai mari compozitori din lume, Franz Liszt ar fi avut un copil din flori, Carol. Cănd s-a făcut mare băiatul a pus bazele învățământului medical romanesc. Soția i-a murit din cauza unei greșeli medicale, el s-a îmbolnăvit de holeră in timp ce trata bolnavii și apoi s-a îmbolnăvit de tifos in timp ce îngrijea ocnașii din Prahova. La 56 de ani a murit. Carol Davilla.

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Umilirea !

Sunt vechi !

Pantofii ăștia costă 1000 de lei. Sunt noi dar par vechi și murdari.Pantofii ăștia mi-au arătat că sunt retrograd :nu pricep nefirescul devenit firesc și nici urâtul devenit frumos! Politicieni murdari care vor să pară curați,idei vechi care vor să fie moderne.Lumea e ca pantofii ăștia :second hand-ul a ajuns nou și se vinde scump !Urâțenia e noul frumos.

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Sunt vechi !

Jocul Cuvintelor

„𝗔𝗻𝗲𝘅𝗲𝘇 𝗮𝗹ă𝘁𝘂𝗿𝗶”o urare“𝗵𝗶𝘁 𝗱𝗲 𝗺𝗮𝗿𝗲 𝘀𝘂𝗰𝗰𝗲𝘀” în “𝗽𝗲𝗿𝗶𝗼𝗮𝗱𝗮 𝗮𝘀𝘁𝗮 𝗱𝗲 𝘁𝗶𝗺𝗽” care e folosită de”𝗺𝗮𝗿𝗲𝗮
𝗺𝗮𝗷𝗼𝗿𝗶𝘁𝗮t𝗲” de “𝗹𝘂𝗻𝗶 𝗱𝗲 𝘇𝗶𝗹𝗲” în fiecare iarnă când “î𝗻𝗴𝗵𝗲ț𝗶 𝗱𝗲 𝗳𝗿𝗶𝗴”.
“𝗔𝗺 𝗮𝘂𝘇𝗶𝘁-𝗼 𝗰𝘂 𝘂𝗿𝗲𝗰𝗵𝗶𝗹𝗲 𝗺𝗲𝗹𝗲”
“𝗖𝗼𝗻𝗰𝗹𝘂𝘇𝗶𝗲 𝗳𝗶𝗻𝗮𝗹𝗮̂”:n-o mai folosiți!
E“𝗻𝘂𝗹ă 𝘀𝗶 𝗻𝗲𝘃𝗲𝗻𝗶𝘁ă”. Când îți vine să o spui,“𝘁𝗮𝗰𝗶 𝗱𝗶𝗻 𝗴𝘂𝗿ă”. E pleonasm!(ca toate cele de mai sus puse în ghilimele😃) #joculcuvintelor

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Jocul Cuvintelor

Vorbele care mi-au plácut…

  • Când un om nu mai poate alege, atunci el încetează sa mai fie om- Stanley Kubrik
  • Viața nu înseamnă a avea și a obține ci a trăi și a deveni-Myrana Loy
  • Când nu-ți rámàne nimic decât Dumnezeu, vei descoperi ca Dumnezeu e totul-Parintele Galeriu
  • Pe vreme aceea mă închinăm mereu/La masa, la culcare, la sculare/Rugăciunea era cheia de aur cu care/Întorceam ornicul sufletului meu/Și-l potriveam sa meargă după Dumnezeu-Vasile Voiculescu
  • Omul se descoperă pe el însuși când se masoara cu obstacolul-Antoine de Saint Exupery
  • Eu zbor cu aripile tăiate ca sa arăt lumii ca zborul nu depinde de aripi- Nicolae Dabija
  • Șarpele e odios nu pentru ca muscă ci pentru ca se ascunde când musca – Nicolae Iorga
  • Biruința nu e obligatorie! Obligatorie e lupta! Nicolae Steinhardt
  • Mila o primești în dar. Invidia trebuie sa o cucerești- Casanova
În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Vorbele care mi-au plácut…

Seniorii

Tinerii dezbat la televizor legea pensiilor😂 Doar în România vezi așa ceva. Uitați-vă la știri. Toți prezentatorii sunt sub 35 de ani. Uitați-vă la știri în Europa, America, oriunde. Toți sunt trecuți de 50. Larry King a devenit celebru la 51 de ani. N-avea nicio șansă la noi.
A trecut legea pensiilor dar a rămas legea umilinței discriminării de vârstă! Vârstnicii noștri,chiar și cei care au familii,sunt oameni abandonați de societate ,neglijați si inutili. 3,5 miloane de oameni care au peste 65 de ani sunt alungați de societate! Când te sperii de bătrânețe, ești deja bătrân.
Prin 2002, Mădălina Manole mi-a arătat o revistă în care se scria despre ea că
”trecută de prima tinerețe”. Mădălina avea atunci doar 35 de ani și era considerată bătrână.
Degeaba a trecut legea pensiilor dacă suntem țara în care bătrânețea e o povară! Și noi suntem ăia care punem riduri pe sufletele bătrânilor.
Va fi rândul nostru, acuși…Tic-Tac 🕰️

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Seniorii

Ai mei

Pun rar fotografii cu ai mei. Pe copii i-am lăsat să-si trăiască liniștiți copilăria. Nu apar la televizior, nu sunt vedete pe Tik Tok, merg la o școală de stat și calitățile lor cu care ne mândrim sunt cele morale. Eu încă mai cred că un om care nu minte, nu fură, nu înșeală e greu de învins !
Un om blând și bun își va gasi liniștea oriunde pe când un om rău, oricâte bogății ar avea, n-o va găsi niciunde. Pun rar poze cu ai mei…
Asta e una din ele, dintr-o zi de toamnă care încă miroase a vară !

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Ai mei

Marea cea scumpă …

Marea era scumpă încă de pe vremea lui Eminescu.Când a ajuns prima dată la mare,la 32 de ani, i-a trimis o scrisoare iubitei lui, Veronica…”Viața e scumpă pe aici, dar nu atât de exagerat de scumpă pe cât mi se descria” îi scria Eminescu iubitei lui.

„Draga mea Veronică,
Am venit ieri la malul marii pe care o văd prima dată şi am făcut deja două băi de mare, cari promit a‑mi face mult bine, deşi pe-aici e frig încă şi apa mării nu e destul de caldă pentru băi. De-aceea sunt unul din cei dentâi sosiţi aci pentru băi şi nimeni nu se scaldă încă afară de mine. N‑o să stau aci decât vro zece zile şi apoi iar mă-ntorc la Bucureşti. O să mă-ntrebi ce efect mi‑a făcut marea, pe care‑o văz pentru-ntâia oară? Efectul unei nemărginiri pururea mişcate. Dar, abia de două zile aici, n‑am văzut‑o în toate feţele căci ea e schimbăcioasă la coloare şi în mişcări, de unde unii o şi compară cu femeia.
Imi place noaptea cand pe întunerec marea îşi merită numele ei de neagră. Viaţa e cam scumpă aci, dar nu atât de exagerat de scumpă precum mi se descria, mai ales de când s‑au deschis câteva oteluri. La anul să ştii că venim amândoi aci, căci băile de mare întăresc şi grăbesc bătăile inimei. Cu toate că omul pare a întineri de ele, privirea mării linişteşte, mai ales sufletele furtunoase. Şed într‑o mansardă şi privirea mi‑e deschisă din două părţi asupra mării, pe care aş vrea să plutesc cu tine. Dar aceasta nefiind cu putinţă, te sărut cu dulce, draga mea Veronică, şi rămân al tău Mihai Eminescu”

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Marea cea scumpă …

Victima

Prima victimă celebră a discriminării de varstă a fost Mădălina Manole. Văd știri despre comemorarea ei zilele astea, ziele in care se vorbește mult despre bătrânețe. Mădălina era considerată batrână la 35 de ani! „Trecută de prima tinerețe” scriau ziarele despre ea la 35 de ani! Era mult mai tânăra decât sunt azi Smiley sau Delia, era de vârsta lui Dorian Popa, azi.
N-am știut niciodată cum să-i explic de ce televiziunile n-o mai voiau atunci. Era perioada in care televiziunile si radiourile căutau doar publicul tânăr între 18-49 ani și orice părea vechi sau românesc era respins. Mădălina n-a rezistat. Să n-o judecăm ! „Daca ii judeci pe oameni, nu ai timp sa ii iubesti.” credea Maica Tereza.
Moral, noi toți ăștia care ne-am făcut treaba prin televiziuni, prin agenții de publicitate sau prin media in anii ăia suntem criminalii Mădălinei. Mădălina a fost prima victimă a discriminării de vârstă din showbizu’ românesc !
Și noi, complicii crimei. Să ne învățăm măcar copiii că a înainta in vârstă nu insemnă că îmbătrânești. Însemnă ca trăiești !

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Victima

Câte-n lună și-n stele !

Povestesc la o cafea cu Dumitru Prunariu despre câte-n lună și-n stele 🌓✨ Se fac 42 de ani de când Prunariu a ajuns in spatiu. Vreo 600 de pămanteni au reușit asta in istoria planetei și românul e unul din ei.
Zborurile spre Lună erau normale acu’ 50 de ani. Azi omul se bucură dacă mai apucă să iasă-n spațiu.
Telefonul pe care-l ai in mână e mult mai performant decat computerul rachetei Apollo care a dus omul pe Lună in ’69.
Viteza de procesare a computerului navetei spațiale Apollo era de 0,043 MHz. Un iPhone are azi 3460 MHz.
Memoria navetei care a ajuns pe Luna era de 64kb.
Memoria telefonului cu care am făcut fotografia asta are 512 GB 😂
In loc să evoluăm spre zboruri cosmice, involuam spre carul cu boi…

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Câte-n lună și-n stele !

Lumina

La Jerusalim a venit Lumina!
Mă întreabă mulți cum am văzut miracolul luminii din Jerusalim. Credința nu e despre miracole !
Dumnezeu nu e magicianul David Copperfield !
Ce credința ar fi aia in care Dumnezeu și-ar manifesta puterea?
Puterea produce supunere!
Dacă Dumnezeu și-ar manifesta puterea prin miracole, iubirea ar dispărea !
Dumnezeu ar putea sa aprindă o lumânare, un bec, să vindece orașe întregi, sa facă minuni copleșitoare forțându-ne să credem in el..
Eu nu m-aș regăsi intr-un astfel de Dumnezeu!
Îmi place refuzul Lui de a face minuni, de a ne copleși cu dovezi!
Îmi place libertatea pe care ne-o dă..
Si cred ca esența credinței e in vorbele lui Iisus: „Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul Meu şi deschide uşa, voi intra la el.”
Despre asta e Lumina !
Hristos a înviat !

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Lumina

Turnătorii

Am văzut stirea despre colaborarea cu securitatea a sopranei Angela Gheorghiu. Azi e târziu. Romnaia ar fi arătat altfel dacă Proclamația de la Timiosoara ar fi fost aplicată și dacă Apelul către lichele era ascultat. Azi, degeaba !!!
„Sunteți puțini in mijlocul acestui popor, de vreme ce el s-a putut regasi peste noapte cu o asemenea forță si grație; si totusi mulți, dacà ați putut face cu putință oroarea vreme de 40 de ani. Vouă, acestor mulți-puțini, vă adresez urmatoarea chemare:
Lâsati o respiratie mai lungà intre ultimul omagiu pe care l-ati scris și adeziunea grăbită pe care ati venit sã v-o dati in zilele in care timisoreni nu terminasera sã-si ingroape mortii.
Nu mai strângeți o vreme,bärbäteste,mâna
colegilor voștri si nu-i mai priviti senini in ochi. Lâsati sã se intrevada o urmã de sfialà in privirea voastrã.
Fiti o vreme stingheri.
Nu mai apăreți la televiziune.
Nu mai scrieți in ziare.
Nu vă mai ridicati glasul decât pentru o scurtă căință câci altfel il ridicați din nou in minciună.
Läsati cuvintele sà spună ceea ce spun; nu mai folosiți o vreme vorbele „demnitate”, „libertate” „ constinta” „dreptate”, „popor”. Nu asasinati aceste cuvinte.
Să nu vă fie frică , ci doar, din când in când, o lungă și insuportabilă rușine…
( 30 Decembrie 1989)

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Turnătorii

Eu, progresistul !

Mi se reproșează că nu sunt progresist. Că sunt retrograd…Când aud vorba asta îmi amintesc de bunicul meu. L-au deportat pentru că era retrograd, că nu ințelegea progresul socialist. Încă am biletul lui de eliberare din lagărul progresist de reeducare.
Preotul din sat a fost și el deportat deși îl promova pe cel mai mare progresist din istorie: Iisus!
Azi se pun iar etichete și cred că deportarea e o chestiune de timp!
Degeaba mă regăsesc in progres având prieteni admirabili din diferite orientări sau etnii cu care conviețuiesc. Toleranța e un semn al progresului, nu? Degeaba in meseria mea am adus mereu idei noi și de multe ori am deschis drumuri noi. Inovația e un semn al progresului, nu? Degeaba!
Progresiști prăfuiți au confiscat progresul tot așa cum naționaliști agresivi au confiscat patriotismul.
Nastrasin Hogea, retrogradul, călarea măgarul invers spunându-le progresiștilor de atunci: „nu stau eu invers pe măgar, măgarul stă cu capul in direcția greșită dar îl las să creadă că avansează”
Sa vă sperie etichetele de azi!
Dar până la urmă, cea mai buna definiție a progresului a dat-o Sf. Vasile cel Mare: „să mergeți todeauna contra curentului. Doar peștii morți sunt duși de val „

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Eu, progresistul !

Despre religie

Propunerea ca religia să fie materie opțională la bacalaureat a stârnit iureș. Unii pro. Alții contra.
Tuturor le-aș spune că orice spor de cunoaștere e un avantaj in viață !
Santa Maria delle Grazie unde se află „Cina cea de taină” a lui DaVinci sau „Capela Sixtină a lui Michelangelo sunt printre cele mai vizitate locuri din lume. Muzeele lumii sunt pline de religie.
Nu le tăiați copiilor aripile cunoașterii.
Sa trăiești intr-o Europă creștină cu istorie și artă creștine și să nu știi nimic despre cultura religioasă , e o formă de prostie fudulă.
Nu fiți proști,nu vă condamnați copiii la neștiință.
Patimiile lui Iisus nu trebuie să-i sperie!
Iisus nu ne cere sa murim ca EL, ne cere sa trăim ca el.
Celor din gașca „anti” le-aș aminti și vorba lui Einstein : „Ştiinţa fără religie este şchioapă, religia fără ştiinţă este oarbă”

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Despre religie

20 de ani …

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru 20 de ani …

Poza de istorie

In seara asta stau la o vorbă de plăcinte cu adolescenții ăștia. Undeva,departe, in România Mare. Căutați timpul prețios ,fie cel petrecut cu ai tăi, fie cel petrecut lânga cei de la care ai de învățat ceva.
Restul e pierdere de timp.
Mai important decât timpul e cu cine îți petreci acest timp…
Dorel Vișan/Nicolae Botgros/Eugen Doga

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Poza de istorie

Iarna

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Iarna

Educatia

O tânără de 23 de ani promovată ca fiind de succes deși are 8 clase primare, l-a umilit și înjurat la tv pe actorul Cornel Palade in varsta de 70 de ani!
Am revăzut momentul zilele astea…
Umilința e de partea celalată a libertății !
N-am fost ușă de biserică in televiziune și nici televiziunile n-au fost „sfinte” de-a lungul timpului.
Toți știm asta și încercăm să ne îndreptăm ca tâlharul de pe cruce, fiecare cum putem. Lumea civilizată a tv s-a îndreptat și ea demult ! Oricine greșește, prostul insistă. Azi găsești mai multă inepție in online decât la tv.
De asta, in 2022, când bullingul, violența, hărțuirea ne sunt dușmani, momentul in care tânăra îl înjură pe vărstnicul Cornel in prime-time nu reprezintă România!
Știu, actorul nu trebuia să fie acolo, intr-un astfel de show pentru că atunci când accepți ca cineva să te facă mic, să te aștepți și să te calce in picioare.
Dar agresivitatea nu e o formă de curaj. E o formă de prostie. Să le spuneam asta copiilor!
Așa cum tăcerea e începutul lașității.
Să le spunem asta celor din CNA, umiliți, tăcuți, sper că nu vânduți.
Popularitatea dobândită e o înfrângere și nu o victorie pentru că există și victorii care te coboară !
Acu’ vreo 23 de ani, când aduceam la „Academia Vedetelor”, prima dată la tv, șerpi și păianjeni exotici, Valeriu Lazarov ne cerea un show de bucurie, nu de umilință. Stela Popescu, Mădălina Manole, Cristian Țopescu, Piersic, Gica Petrescu și mulți alții au găsit atunci amuzamentul și bucuria.
Azi a rămas violența.
Si violența are un singur vaccin : educația

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Educatia

Judecata

S-a vorbit mult despre etichete zilele astea. Despre cum îi judecăm pe alții !
Îi admir pe cei care refuză să participe in juriile unor showuri tv , judecându-i pe alții de dragul audienței. Cunosc personalități marcante de la noi care au refuzat juriile televiziunilor!
În America, talent show-urile au vedete mediocre in jurii pentru că marile vedete au refuzat să judece. Nu poți să judeci in câteva secunde munca unui om de o viață! Declarațiile lui Brad Pitt, Tom Cruise ,Bono sau Mick Jagger despre refuzul de a participa in jurii tv unde oamenii sunt judecați, sunt cunoscute!
Noua ne plac etichetele.
Ne place să vedem cum unii îi judecă pe alții ! Judecam cărțile după copertă !
Una din lecțile lui Iisus e că nu a pus niciodată etichete. Nevăzătorului nu i-a spus „orb” și nici celui care nu putea sa meargă nu i-a spus „olog”.
„Daca ii judeci pe oameni, nu mai ai timp sa ii iubesti”- Maica Tereza

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Judecata

Umilința

OFCOM ( CNA englezesc) a anunțat noi reguli pentru televiziunile care „încalcă demnitatea umană”. Reality show-urile sunt vizate in primul rând…
Stiu cum e, am prezentat multe , ba chiar am și scris împreună cu o colegă, Mădălina M. un reality difuzat la tv. Adică n-o fac pe timidul puritan, am mâncat și usturoi prin televiziune 🤪
M-a șocat umilința in tv românească atunci când am văzut un artist celebru că bea urină de vacă intr-un reality filmat în Asia.
I-am spus producătoarei acelui show-altfel o doamnă simpatică la o vârstă respectabilă- că nu audiența sau banii sunt totul in tv,că există victorii care te coboară și înfrângeri care te ridică.
În lumea civilizată și talent show-urile au inceput să fie considerate showuri de umilință.
Ca să contracareze criticile, FOX a lansat in „American Idol” campania : „More Hope and Less Humiliation”(mai multă speranță, mai puțină umilință) și a redus etapele de audiții, cele cu cazuri umanitare și concurenți slabi, buni doar ca să fie umiliți. Cu cât etapele de audiții ale unui talent show sunt mai lungi, cu atât targetul de umilință e mai puternic.
După noile reguli, exploatarea poveștilor de viață dramatice ale concurenților pentru audiență va atrage amenzi mari in Anglia.
Campania MeToo a convins multe tv să renunțe la showuri internaționale de tip „Bachelor”(Burlacul) sau „Temptation Island” (Insula Iubirii) in care femeile sunt umilite.
Lumea televiziunii se schimbă !
CNA românesc nu e conectat la trendul mondial și umilința mascată încă nu e sancționată.
Noile reguli ale OFCOM englezesc sunt luate deja in seamă și de alte țări…
Or să vină și la noi…Tiptil!
Din multele showuri pe care le-am prezentat, eu am învățat ceva: ca să stralucesti, nu trebuie sa stingi lumina celuilalt…

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Umilința

Jalea Măgarului

Mi s-a întâmplat ca unii care mă felicitau și mă aplaudau duminica să mă răstignească vinerea. Aceiași oameni.
Ați pățit-o, nu?
Despre asta e sărbătoarea de azi !
Iisus a intrat duminică in Jerusalim aplaudat de aceiași oameni care vineri se vor bucura de răstignirea lui.
Am trăit lecția asta.
Iisus a intrat in Jerusalim călare pe un măgar. Imi place măgarul, chiar dacă azi îl miștocărim. Măgarul cară poveri, e smerit, e răbdător, e gălăgios dar și tăcut.
M-am regăsit de multe ori în caracterul măgarului, partenerul lui Iisus!
El a fost singurul care n-a știut pe cine a cărat in spate in duminica Floriilor…
E o poezie frumoasă, „Jalea măgarului” in care măgarul afla ce partener de seamă a avut la intrarea in Jerusalim.

“ De ce nu mi-ați spus, de ce nu mi-ați
spus
Că pe spatele meu călarea chiar Iisus
Ce lin, ce frumos l-aș fi dus…”

   Sărbătoare luminată ! 🌺🌺🌺
În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Jalea Măgarului

Alegerea mea

Dacă ar fi să aleg între viața copiilor mei și apărarea sau atacarea graniței unei țări, mi-aș alege copiii.
„Ubi bene, Ibi patria” ( acolo unde e bine, acolo e patria) ziceau romanii.
„Razboaiele se duc între oameni care nu se cunosc între ei pentru profitul unora care se cunosc între ei”.
Peste mii de ani omenirea o să se uite cu milă la istoria noastră, a primitivilor, care ne omoram pentru o graniță, pentru un steag cocoțat pe o clădire sau pentru un litru de motorină.
Știința spune că peste câteva miliarde de ani sistemul nostru solar nu va mai exista și că e imposibil să fim contactați de vreo civilizație extraterestră avansată atâta vreme cât noi încă ne războim și ne împărțim planeta.
Fotografia secolului a fost considerată cea facuta de naveta Voyager planetei Pământ de la marginea sistemului solar.
Aș trimite-o lui Putin, Zelenski, Biden…
Oamenii se bat pentru niște granițe și pentru niște steaguri așa cum o făceau și acum 2000 de ani.
Au evoluat doar armele.
Ne războim pe punctul ăsta mic, invizibil in univers care e Pământul.

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Alegerea mea

Cu mintea ta !

In anii ’50 cei care spuneau ca tutunul dăunează sănătății erau considerați conspiraționiști care răspândeau știri false. Publicul era îndemnat atunci să creadă „sursele oficiale” care difuzau reclamele la țigări. Tutunul era monopol de stat 😉
In 2022 văd îndemnul „informați-vă doar din știri oficiale”🤔 Care sunt alea ?
Oare temelia jurnalismului nu e tocmai neîncrederea și verificarea știrilor oficiale?
In vreme de dictatură,de război,epidemii,calamități, jurnalismul a căutat adevarul dincolo de știrile oficiale. Îndemnul cu știrile oficiale pare luat de pe ecrane nord-coreene, rusești sau țări africane .
In Coreea de Nord presa • sursa oficială • e obligată să scrie numele lui Kim Jong Un pe un sigur rând pentru că numele și prenumele acestuia sunt inseparabile.

Sunt la Casa Poporului și vreau să scriu cu grafitti pe zidurile ei :
„Nu-i învăța pe copii doar să citească ,învață-i
și să pună la îndoială ceea ce citesc.
Învăță-i să pună totul la îndoială „

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Cu mintea ta !

Seniorii

Sunt și altele de învățat din Oscar, nu doar pumnul de marketing lui Will Smith. Respectul showbizului american pentru trecutul lui. Liza Minnelli in scaun cu rotile ajutată de Lady GaGa sau tributul „Godfather” cu Coppolla, Pacino, De Niro.
In lumea civilizată, bătrânețea nu e o povară. Selly sau Dorian Popa vor ajunge și ei anonimi pentru că așa e construită România: tinerii îi alungă bătrâni in orice bussines.
Cănd îi aveam invitați pe unii ca Ion Besoiu, Papaiani,Stela Popescu cel mai greu mi-era să lupt cu reproșul: „sunt old! Sunt lame”. Nu mai conta că audiențele pe care le făceam cu ei erau uriașe. Pomii cei mai bătrâni au fructele cele mai dulci. 😉 Ei erau considerați „old” și „lame”.
Elisabeta Bostan cea cu „Veronica” sau cu „Fram Ursul Polar”, trăiește. In anonimat. Are 91 ani…
Trăiește și Jolt Kerestely care a compus „Copacul” lui Aurelian Andreescu, unul din marile hituri românești. Tot in anonimat. Are 87…
Respectul adus legendelor la premiile Oscar e o lecție mai bună decât pumnul lui Smith.
Seniorilor care citesc aceste rânduri le-aș spune să se bucure că îmbătrânesc.
E un privilegiu pe care mulți nu-l au …😔

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Seniorii

Artisticăreala

Am văzut „Slujitorul poporului” serialul cu Zelinski , serial transformat apoi in partid politic.
Un sitcom clasic cu aceleași probleme ca la noi :corupție, politicieni ieftini, șoselele lipsă, foști securiști (kgb-isti) deveniți oligarhi. O satiră politică.
Media românească a blocat in ultimii ani programele de satiră politică finanțând telenovele sau seriale tâmpițele.
România e una din puținele țări fără umor politic, Divertis a fost ultima satiră politică.
„A dispărut publicul smart a lu’ Divertis” a fost explicația.
Publicul ăla a dat un presedinte in Ukraina.
La noi actorii tâmpi de hăhăieli și telenovele sunt departe de prototipul pe care a fost construit actorul Zelinski.
Scenaristul filmului și prietenul de multă vreme al lui Zelenski este Yuriy Kostyuk, care se ocupă și azi de strategia de comunicare. Kostyuk era și el o vedetă cunoscută publicului larg.
Nici din ăștia n-am construit.
Serialul începe cu discuția a trei oligarhi, foști securiști KGB. Știți vreun sitcom românesc sau vreun program de divertisment in care oligarhii/moguli de la noi au fost ridiculizați? 😉

„Kvartal 95” e cea mai de succes casă de productie enterteinment din Ucraina, fondată de Zelinski in 2003.
Știu bine pentru că acu’ niște ani am pus ochii pe „Crack Them Up”, un format de-al lor după cum și o televiziune din Ucraina a negociat achiziționarea showului pe care-l prezentam, ăla cu măști…
Când era om de media, Zelinski spunea că „Cvartal” are peste 100 de scenariști angajați.
Noi nu avem atâția in toată România 😁
De asta orice idee cum că media, showbizu’, artisticăreala de la noi ar putea scoate un președinte e o abureală.
Noi am construit o altfel de satiră și am educat un altfel de public.
La urma urmei, „o glumă bună nu depinde de gura care o spune ci de urechea care o ascultă”
O zicea tipu’ din statuie:

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Artisticăreala

Perpetuum mobile românesc ?

Când mai vorbiți de independență energetică, treceți pe aici: Muzeul Tehnic din București ! Sper să nu-mi blocheze postarea spunând povestea 😉 :
In 1922, inginerul, fizicianul si academicianul român Nicolae Vasilescu Karpen a brevetat „Pila Karpen”care dă energie continuu. Un perpetuum mobile!
De 100 de ani generează energie pentru un motor care învârte non stop o paletă cu aceeași tensiune: 1 volt.
Nicolae Vasilescu-Karpen spunea că va funcționa veșnic și că ar putea genera energie mult mai puternică dacă cineva va avea inters să o dezvolte.
Au trecut 100 de ani!

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Perpetuum mobile românesc ?

Capăt de drum

Locul unde se împotmolesc și tancurile.
Aici se termina autostrada…🤬
Până să ne omoare bombele nucleare ne omoară bombardierii noștri.
România a avut și anul trecut cel mai mare număr de morti in accidente rutiere din Europa !
De ani de zile e așa. Neputincioși. Sau rău-voitori.
30 de km de autostradă s-au construit anul trecut.
Dacă as fi avut un tub de grafitti as fi scris aici vorbele lui Orwell:
„Un popor care alege politicieni corupţi, impostori, hoţi şi trădători, nu este victimă, ci complice.”

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Capăt de drum

Mulțumesc !

„Mă uit la fotografiile vechi.
Un băiețaș poartă numele meu „
-George Călinescu-

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Mulțumesc !

Noul drum …

Cei mai frumoși ani sunt cei ce vor veni !
Mulțumesc pentru toți anii din urmă !
Am văzut vorbele frumoase spuse de colegii mei🤗 Le mulțumesc!
Porecla „regele audiențelor” le-o datorez lor ! Ei au făcut posibile toate succesele mele de televiziune și împreună plecăm pe drumuri noi.

Nu căutați vreo urmă de neînțelegere cu cei rămași. N-o să găsiți! Ei rămân prietenii și colegii mei.
Lecția de fair-play spune să nu arunci cu pietre in fântâna din care ai băut apă !

Există un om căruia ii mulțumesc deplin pentru drumurile mele trecute și viitoare : Valeriu Lazarov, unul din fondatorii televiziunii moderne europene.
Cand începeam un proiect nou ne îndemna „să țintim luna „
„Și dacă ratați luna, sigur nimeriți o stea!”
Anul asta se fac 30 de ani de la prima mea legitimație din Radio-Televiziunea Română.
Nu-l mai recunosc pe puștiul din fotografie.
Dar încă țintesc luna…

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Noul drum …

Solicitare oficială

In atenția domnului Nicolae Ciucă, prim ministru României.
Domnule prim-ministru, am găsit soluția !
O școală din Bârlad a primit factura la gaze pe luna trecută de 54 mii euro. Știrea e in toată presa.
Va anunț cu deosebit respect că am găsit rezolvarea problemei pentru urmatoarea lună de iarnă!
Am rezervat 31 de paturi de hotel in Dubai la modica suma de 11470 de euro pentru toată luna februarie.
Cu doi intr-un pat, mutăm toată școala și ieșim mai ieftin.
In Dubai e cald, n-au nevoie de gaz.
Profesorii rămân in Bârlad și facem școala online.

Va rog sa-mi comunicați urgent dacă doriți sa rezerv camere și pentru ceilalti 4 miloane de copii școlarizați in România.
Ne mai gandim prin martie dacă-i mai aducem inapoi . Oricum pleacă.
Cu deosebită considerație, al d-voastră, Dan Negru.

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Solicitare oficială

Police

Politia e in corzi.
Accidentează copii, protejează interlopi.
Totuși, nu-i judecați !
Cel mai urmărit program tv in Italia timp de 11 ani a fost „La Piovra” ( Caracatița) cu polițistul Corrado Cattani erou.
Polizia di Stato din Italia a finanțat o parte din serial. Cattani a fost un model pentru mulți polițiști italieni.
Toate țările au filme sau seriale in care polițiștii sunt eroi. De la CSI la Criminal Minds, de la Bruce Willis la Miami Vice.

La noi modelele de polițiști au fost Garcea și Robi din Las Fierbinți. Personaje excelente, actori admirabili.
Dar n-am vazut niciun model-erou de politist ! Gluma si batjocura au însoțit mereu uniforma lor.
Cine ar vrea să fie Robi sau Garcea ? Astea sunt modelele noastre de polițiști!
Si francezii l-au avut pe jandarmul Louis De Funes dar si pe politistul Alain Delon. La noi modelul e hăhăiala…
O țară tristă, plină de humor.

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Police

Un sfârșit e un început

E ultimul an in care prezint showul cu măști !
Am făcut zeci de revelioane fără măști și in viitoarele mele revelioane, nu vor mai fi măști.
Ideea de vedete mascate ghicite de public e o invenție a TVR din anii ’70-’80.
„Cu mască, Fără mască „se numea programul și era prezentat de Simona Patraulea care a murit in 2018 la 87 de ani.

Astăzi formatul cu vedete mascate, „Scena Misterelor” care, recunosc,a copiat „Cu Mască/Fără Masca”al TVR-ului, e vandut și in Ungaria.
Nu știu dacă statul român, reprezentat de TVR, are vreun căștig din tranzacție si nici nu știu dacă TVR, ca orice fabrică de stat, a știut sa-si păstreze patrimoniul si să-si valorifice ideile. Nu prea cred…

In prezentarea showului cu măști din Ungaria se spune că e „un concurs bazat pe franciza Masked Singer care provine din versiunea romanescă”
„Masked Singer” e și el un format sud coreean, lansat in 2015 cu aceeași idee la bază, vedete mascate.

E datoria mea morală să spun ca ideea măștilor e din România anilor ’80 când se numea „Cu Mască, Fără Mască”.
E mai bine sa eșuezi in condiții onorabile decat sa reușești prin fraudă !
Am revigorat ideea după 40 ani, in 2012 și anul asta o prezint pentru ultima dată.
Și dacă peste alți 40 de ani, prin 2060, când eu n-o să mai fiu pe aici 🤪 și altcineva o să reia idee, va fi onorabil să-i reamintească numele celei care a avut-o încă din anii’ ’70: Simona Patraulea.
Eu am fost doar un trecător prin acest format…
Spun toate astea pentru ca eu cred ca elitele morale trebuie sa fie mai valoroase decat cele intelectuale !

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Un sfârșit e un început

Copiii de Decembrie

Sunt sigur că n-ați auzit de Cătălin Andronic.
S-a născut pe 23 noiembrie 1989 si când a împlinit o luna de viață, pe 23 dec ‘89, un glonț răzleț a intrat pe geamul apartamentului și l-a nimerit in cap.
Inainte de a muri a agonizat o oră sub ochii părinților.
Copii de români, uciși de români.
Azi , după 32 de ani, ar fi fost oameni maturi.
Criminalii copiilor din Decembrie ’89 nu au fost niciodată găsiți.
Nu exista niciun monument care să amintească de copiii uciși atunci.
Si în afara părinților , nimeni nu le mai știe numele:

• Catalin ANDRONIC, Bucureşti, o lună.
• Cristina LUNGU, Timişoara, 2 ani.
• Cătălina ANGHEL, 3 ani ucisă în
Bucureşti, împreună cu mama ei
• Alin Paul CHIRCĂ, Sibiu, 3 ani
• Samir TULUŞ, 5 ani, Constanţa
• Corina ROŞCA, Braşov, 6 ani
• Cristina AFLOAREI, Timişoara, 7 ani,
• Laura – Adreia NEGRUŢIU, Timişoara, 9 ani
• Adriana ATANASIE , Reşiţa, 10 ani.
• Adrian-Florin NEGRU, Braşov, 12 ani
• Petrişor BOZAR, Timişoara, 13 ani,
• Luminiţa BOŢOC, Timişoara, 13 ani,
• Octavian BURCIOAICA, Bucureşti, 13 ani,
• Adriana Văsăi CHIRIŢĂ, Bucureşti, 13 ani,
• Cosmin DOGA, Constanţa, 13 ani,
• Marian NICULESCU, Bucureşti, 13 ani
• Adina CHIRIŢĂ, Constanţa, 13 ani
• Gabriela TAKO, Timişoara, 14 ani
• George-Eduard ATOMEI, Braşov, 16 ani
• Nicuşor COCHIRLEANU, Bucureşti, 16 ani
• Costel POENAR, Cluj, 16 ani
• Raluca Mihaela SĂLĂJAN, Bucureşti, 16 ani
• Florian TIAN Florian, Bucureşti, 16 ani
• Gheorghe CORDUNEANU, Braşov, 17 ani
• Alexandru Radu IONESCU, Bucureşti, 17 ani
• Constantin IOSUB, Timişoara, 17 ani,
• Gheorghe Iosif KELEMEN, Timişoara, 17 ani
• Leonard KILINGER, Bucureşti, 17 ani
• Iulian Liviu MARIN, Bucureşti, 17 ani
• Victor MATEESCU, Bucureşti, 17 ani
• Radu Alexandru MĂNESCU, Bucureşti, 17 ani
• Constantin-Cristian RĂDULESCU , Bucureşti, 17 ani
• Ilie TELECEAN, Timişoara, 17 ani
• Vanea TIMOŞENCO, Bucureşti, 17 ani
• Vasile TINACUI, Bucureşti, 17 ani
• Cătălin- Florentin VLADU, Bucureşti, 17 ani

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Copiii de Decembrie

Legendele

Cei mai mulți nu-l cunosc. Eugen Doga.
Compozitor mondial…
Valsul lui e considerat de UNESCO „capodopera muzicală a sec XX”.
Muzica lui a deschis două Olimpiade.

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Legendele

Tinerețea

Se pierd picturile lui Sabin Bălașa din Sala Pașilor Pierduți a Universitàții Iași.
Pereți decojiți, o parte din pictură deteriorată, mucegai…
Mi-a povestit Sabin Bălașa că a pictat capodopera din Iași la 35 de ani spunându-mi că lucrurile mari le face tinerețea. Isus sau Alexandru Macedon aveau 33 de ani când au muri, Eminescu 39…
Spunea Bălașa că frescele din Sala Pașilor Pierduți reprezintă „sufletul, tinereţea, istoria şi poezia poporului român”.
Se lasă mucegaiul peste ele…

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Tinerețea

Noi, cei care așa de repede murim…

Am trecut azi pe strada Popa Nan nr 49.
Magda Isanos a locuit aici și la doar 28 de ani tot aici a și murit.
Nimic nu mai amintește azi de Magda și puțini îi mai știu numele desi poeziile ei sunt fermecătoare.
Soțul ei,Eusebiu Camilar, a scris „Stejarul din Borzesti”.
Doar 28 de ani de viață, destul însă cât să lase poezii pe nedrept uitate azi:

„Mi pare-așa ciudat că se mai poate
găsi atâta vreme pentru ură,
Când viața e de-abia o picătură
Între minutu’ ăsta care bate.

Și-mi pare nențeles
Că nu privim la cer mai des,
Că nu culegem flori si nu zambim,
Noi, care-așa de repede murim „
~Magda Isanos~

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Noi, cei care așa de repede murim…

Ploaia de breaking news

O spun mereu când plouă: bucurați-vă !
Nu va luați după fufele de la meteo care spun :
„din păcate se anunță ploi”.
Fufele nu știu că ploile astea salvează grâul care acum se insămânțează!
Cea mai bună perioada de semănat e prima jumătate a lui octombrie. Zilele astea ! Și e bine că plouă.
Ploaia ne face al doilea mare exportator de cereale după Franța.
Ploia însămânțează speranța.
Cu utilaje învechite, cu ferme mici și împărțite, fără irigații, cu un stat care n-a ajutat niciodată agricultura, grâul însămânțat zilele astea , are un singur aliat :
PLOAIA de breaking news!
Bucurați-vă!

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Ploaia de breaking news

„Fă ce spune popa, nu ce face popa” e o vorbă de când lumea. Aș fi pus-o motto-ul reportajului celor de la Recorder.
Cunosc profesori proști dar cred in educație, știu medici șpăgari dar cred in medicină, cunosc preoți admirabili,cu har, dar cunosc și preoți care au doar un job.
Despre asta e și biserica !
In 1806 s-au întâlnit cardinalul Consalvi și Napoleon și împăratul i-a spus preotului :
„Știți că nu-mi stă nimic in cale, pot să distrug pe cine vreau, oameni, lucruri, instituții și-n curând voi distruge biserica”
Cardinalul i-a răspuns :
„V-ați osteni in zadar. Ați pierde. N-am reușit noi, preoții, să distrugem biserica lui Iisus in atâtea secole cu toate păcatele și slăbiciunile noastre. Nu veți reuși , Majestate !”
“Fără credință, omul rămâne un simplu animal rațional care vine de nicăieri și se-ndreaptă către nicăieri.”-Petre .Ț. –

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru

Timisoara

Am închis, Dane. N-am mai putut” mi-a spus Karol, colegul meu de la generală 14 din Fratelia, Timisoara.
Avea o afacere cu trei microbuze luate pe leasing.
Intr-o țară fără clasă de mijloc, când criza sanitară o să lase loc celei economice și când „helicopter money” va dispărea, cei bogați vor fi și mai bogați și cei săraci vor fi și mai mulți.
Caut o încurajare zilele astea pentru ai mei, pentru timișoreni.
Timisoara e in carantină…
Le-aș spune să se oprească in Piața Unirii acolo unde e statuia ridicată in amintirea ciumei.
După pandemia de atunci, economia a crescut brusc pentru că boala a schimbat atitudinea oamenilor față de consum și dându-și seama că viața e prea scurtă,oamenii au început să se bucure de ea.
Creșterea consumului după epidemia de ciumă a netezit drumul spre Renaștere in Europa.
Fritz, spune-i asta lui Karol care și-a închis afacerea.
Spune-le timișorenilor că șpaisurile vor rezista!
Spune-le să nu le fie frică!
Frica nu oprește moartea, frica oprește viața!

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Timisoara

Singurul prieten

Mi-am pierdut în dimineața asta singurul prieten.
16 ani eu am fost întreaga lui lume si el a fost „omul” meu preferat .
Am întâlnit mulți oameni care de departe păreau ceva și de aproape erau altceva.
Câinii sunt așa cum par…
Îi spuneam Google și-l alintam Pufi.
Era un ciobănesc mioritic uriaș și pentru mine, Pufi avea blană in loc de aripi.
16 ani am fost împreună.
A fost singurul care cerea puțin și merita mult…
De azi, pe lângă tata și bunici, mai am și un câine care mă așteptată…
MULȚUMESC pentru toți ani ăștia !
Pufi e de azi dincolo de soare…

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Singurul prieten

Bătuți in cap

Asta-i gara din Eforie .
La 40 de grade, pe cod de caniculă, zeci de oameni așteptă trenul bătuți in cap de soare.
Băi CFR-ule,băi statule,cât costă sa le faci ăstora mulți un acoperiș pe peron, o copertină care să-i protejeze de soare?
Indiferența noastră le face posibile pe astea !

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Bătuți in cap

Roșii

Mă pricep la 🍅 sunt hobby-ul meu…
Arta e să te pricepi să le uzi, dimineața sau seara, cu apă călduță , direct la rădăcină, ocolind frunzișul 🤗
Nu le vând dar când mă las de televizune, mă apuc de roșii…😂
2647 de soiuri de legume a pierdut România in ultimii 20 de ani.
„Inimă de bou”, soiul românesc, a fost înregistrat de francezi și pierdut definitiv de Fomânia.
Sunt pline piețele de șarlatani și chimicale.
Am două ponturi :
• fugiți de 🍅 alungite excesiv , țuguiul arată că e o 🍅 forțată, biostimulată.
•fugiți de cei care vând cantități mari, sunt comercianți. Luați 🍅 de la ăia care au câteva 🍅 pe tarabă, ăia sunt producători adevărați.
Și când le luați , nu uitați că România a pierdut 2647 de soiuri de legume in ultimii 20 de ani! 😡🤬😡

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Roșii

Noi și Jocurile Olimpice

Acu’ trei zile când erau liderii grupei, tricolorii olimpici erau „mândria și speranța”.
Azi sunt „primitivi și retarzi”.
Pierre de Coubertin-fondatorul J.O. moderne- a spus ceva ce ni se potrivește:

„Sportul arată felul fiecărei națiuni de a fi…”

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Noi și Jocurile Olimpice

Podiumul

Începe Olimpiada !
Cea mai valoroasă fotografie din istoria sportului românesc e de la o Olimpiadă, cea din 2000 de la Sydney cu Maria, Simona și Andreea . Podium românesc.
Maria mi-a scris atunci pe fotografia asta un autograf premoniție:
„…când acest azi va fi un ieri îndepărtat și îngropat in trecut …”
#legendele

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Podiumul

RoMoldova

Explicație : divertismentul tv pe care-l fac in Chișinău de vreo 15 ani și in București de vreo 25 nu e despre despre Dodon, Maia, Câțu ,Orban sau Ciolacu așa cum n-a fost despre Ponta, Filat, Voronin sau Iliescu , că i-am prins și pe ăștia…🤪
Duminică se votează in Moldova și bârfele că aș sugera unde să pună molodvenii ștampila sunt fake-uri ieftine.
Deseară, pe moldoveni îi aștept la „Roata Norocului” și mâine pe români la „Next Star”.
Despre asta cred eu ca e politica : despre copiii din Next Star care vor face ca Moldova si România să nu mai fie jucate la Roata Norocului Istoriei.
Generația mea n-a reușit…

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru RoMoldova

Pavel

Bunicul meu a fost Pavel.
Ca mulți din cei aniversați azi.
S-a născut in 1914 și a murit zdravăn la cap in 2010 la 96 de ani…
Copilăria a trăit-o in primul război mondial.
Adolescent a prins cea mai mare criză economică mondială.
Tanar, la 25 de ani l-au dus in al doilea război mondial și a ajuns până la Stalingrad.
Când s-a întors din război avea 32 de ani și l-au deportat in Bărăgan unde a stat 5 ani.
Întors din deportare, naționalizarea și colectivizarea i-au confiscat tot.
O viață plină de breaking-news-uri!
Secretul de rămâne zdravăn la cap vine de la aniversatul zilei , Sfântul Pavel:
„Dragostea toate le suferă, toate le nădăjduiește, toate le răbdă, iar dacă dragoste nu am, nimic nu sunt”
De aici a apărut si citatul comercial pe care-l știți: „unde dragoste nu e, nimic nu e…”
De la Pavel, aniversatul de azi !

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Pavel

Încalcă standardele comunității ?

Am postat pe Facebook despre Radu Gyr. Despre dispariția fiicei lui. După câteva minute, FB mi-a blocat postarea pe motiv ca încalcă regulile comunității …

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Încalcă standardele comunității ?

Bomba și baronul

Televiziunea pierde in fața online si pentru că o lălăie pe aceleași subiecte până la enervare.
Bomba din Arad e o lălăială.
Aradul are și alte povești.
Ati auzit de afaceristul arădean Francisc Von Newman?
In anii’ 30, baronul Neumann era cel mai bogat om din zona și fabricile lui țineau Aradul.
Îi plăcea fotbalul așa ca a infilnțat , din banii lui, echipa de fotbal a fabricii, UTA Arad.
Pentru că era fan al echipei Arsenal, construiește, tot din banii lui, cel mai frumos stadion din țara la vremea aia, o copie a celebrului Highbury a lui Arsenal.
Pana și culorile clubului , alb -roșu , au fost tot un tribut adus lui Arsenal.
UTA joaca și azi in culorile alb roșu pentru ca baronul Newman iubea Arsenalul.
Comunismul l-a doborât, a făcut pușcărie apoi, se zvonește, că ar fi fugit din țara cu bicicleta și că ar fi ajuns fără niciun ban in Elveția apoi in America unde i s-a pierdut urma.
După multi ani, in 1970, UTA, echipa înființata de el, elimină Feynoord Rotterdam
E ca și cum azi, Concordia Chiajna ar elimina Barcelona.
A fost o mare supriză europeană.
La câteva zile după victoria arădenilor, pe adresa clubului a sosit o scrisoare in care scria doar atât: „Bravo băieți” . Semnat FN. Francisc Neumann.
Baronul a murit demult, undeva prin Florida.
Stadionul din Arad ii poarta numele…
Televizunea moare și pentru că nu știe sa aleagă între un baron și o bombă….

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Bomba și baronul

Dichi …

E prima dată când domnul Dichiseanu îmi dă țeapă!
Am filmat cu domnia sa zile in șir și niciodată n-a lipsit.
In iulie urma să ne vedem ca să filmăm pentru pentru „Legendele”.
Azi s-a dus…
Mi-e dragă fotografia asta : Ieremia ( Sebastian Papaiani) și Pierre Vaillant ( Dichiseanu) eroii mei din Toate pânzele sus!

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Dichi …

Adevărat a înviat!

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Adevărat a înviat!

Anti-parastas

„Apucă-te de arheologie, bunul meu. Caută-i pe ăia care au facut lucuri, prea stai langă toti neghiobii la tv” mi-a spus Albulescu cândva.
Mi-au trebuit niste ani ….

Toti neghiobii vorbesc, ăia care n-au nicio perfomanță sunt lideri.
Eu insumi am stat langă multi neghiobi la tv…

Lansez „Legende”, un proiect anti-parastas.
Suntem cei mai buni in parastase, ne amintim de unii doar in breking-news-urile disparitiei lor.
In rest, neghiobii….

Televiziunea e parte din proiect.
E inceputul…
Dar online va fi cel major!
Despre online o sa vorbim mai încolo.
YouTube, FB, Insta…
Gheorghe Zamfir, Prunariu, Țeicu, Piersic…
Unii care au dat, nu doar au primit .

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Anti-parastas

Șpaisurile din Timisoara

Mâine trebuia să fug până acasă, in Timisoara .
N-o mai fac, Timisoara se inchide mâine !
In Piața Unirii e „Coloana Ciumei” in amintirea epidemiei.
Ca să-mi încurajez timișorenii le-aș spune că imediat după pandemia de atunci, economia a crescut brusc pentru că boala a schimbat atitudinea oamenilor față de consum și dându-și seama că viața e prea scurtă, oamenii au început să se bucure de ea.
Creșterea consumul după epidemia de ciumă a netezit drumul spre Renaștere in Europa.

Incurajarea asta o aștept de la primarului Fritz, îmbărbătarea pentru Carmen, vecina mea care organizează nunți și nu mai știe încotro să o apuce, pentru David, prietenul meu care și-a închis afacerea cu cofetării sau pentru colegul meu de clasă, Dușan care-și vinde hotelul.
Imbărbătați-i că afacerile virusate își vor reveni!
Că șpaisurile vor rezista!

După pandemia de ciumâ a venit Renașterea in Europa. Pandemia de atunci a dus la creșterea consumului și a netezit drumul Renașterii !
Ziceți-le asta timișorenilor !
Timisoara, orașul care e in Europa cu sute de ani înaintea altora…

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Șpaisurile din Timisoara

Cel mai frumos mărțisor

Cel mai frumos mărțisor de dat fetiței mele e sfatul lui Bogdan Petriceicu Hașdeu dat fiicei lui, Iulia:

„Oricât ai fi de învățatâ nu înceta a fi voioasă, glumeață, râzătoare căci posace sunt numai mediocrele și răutăcioasele”

Nu știu un mărțisor mai frumos…

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Cel mai frumos mărțisor

Acarul

Suntem fraieri și proști dintotdeauna.
Pentru nenorociri ca astea de la Balș, românul l-a inventat pe „Acarul Păun”.
Ștabii nu pățesc nimic, proștii mor și ăia mici plătesc .
Povestea e adevărată, e românească 100% și s-a întâmplat in 1923:

Un accelerat a lovit un marfar in Buzau, tragedie cu 66 de morti si imediat a inceput o campanie de cautare a celor vinovati.
S-au deschis anchete, comisii, s-au făcut acuzații in presă la nivel înalt și in final au găsit un singur vinovat : Ioan Paun, acarul din gară.
Structura feroviară era praf, accidentele de tren erau dese, sistemul era corupt dar vinovat a fost acarul.
Așa i-a ramas numele: „Acarul Paun”.
A făcut puscarie nevinovat și abia după moarte i-au dat despăgubiri, recunoscându-i-se nevinovația.
Era in 1923.
Acarul Păun e brand de țară !

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Acarul

Despre prietenie…

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Despre prietenie…

Fum

Am cunoscut doi oameni care fumau mult, e mult spus „am cunoscut”, am stat in preajma lor de câteva ori și am schimbat câteva vorbe.
Unul fuma țigari , altul trabucuri.
Cel cu țigările părea slab și modest.
Cel cu trabucurile părea puternic și nărăvaș.
Unul n-avea averi.
Celălalt era miliardar.
Cel cu țigările era compătimit pentru că a stat in pușcărie.
Cel cu trabucurile era admirat când a intrat in arest.
Unul vorbea smerit.
Celălalt explica .

Mi-am amintit de ei când am plecat de pe Bd.Coposu și m-am oprit la statuia Coposu.
Corneliu Coposu era cel cu țigările !
După moarte are străzi, statui și bulevarde.
Așa cum le avea cel cu trabucurile când trăia.

Am căutat pe waze vreo piațetă care să amintească de Dinu Patriciu.
N-am găsit nimic.
Pentru că n-a mai rămas nimic.
Si averea i s-a risipit.
Dinu Patriciu era celalat, fumătorul de trabuc!

Fum de țigară și fum de trabuc…

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Fum

Mulțumesc! 21 de an!

Am fost lideri din nou aseară!
Locul 1 la distanță mare de pluton.
Am fost mulți! Foarte mulți !
Și am bătut recorduri!
Ca-n toți ăștia 21 de ani!
Dar a fost anul cel mai greu ca și concurență tv , cu cea mai mare competiție , toate televziunile românești au avut revelioane aseară! Excelente revelioanele colegilor mei !

Ma bucură concurența.
Cu atât mai frumoasă e victoria !
Mulțumesc !

Cei care acu 20 de ani erau copii și se uitau la revelioanele mele, acu’ sunt maturi, cu copii la rândul lor.
Vă mulțumesc pentru loialitatea și prietenia celor 21 de ani de când suntem împreună!

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Mulțumesc! 21 de an!

Anii…

Când m-am mutat in București, prea demult, un director de tv mi-a spus că dacă vreau sa reușesc in tv e obligatoriu să apar la petreceri mondene și pe coperți de revistă.
N-am făcut-o și totuși in anii ăștia m-am ales in ziare cu porecla de „regele audiențelor” 😉
Adică, a mers cu audiența și fără mondenități.

Ai mei stau departe de mondenități, televziuni, ziare.
E mai liniște așa…
Acu’ 10 ani am făcut o copertă VIVA ținând-o pe Dara, fetița mea, in brațe.
A doua copertă e de acu’, de Crăciun.
Pe Dara n-o mai pot ține in brațe și între timp a apărut și Bogdan.

Următoarea, in 2030…

#din10in10

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Anii…

Auru’

De când cu AUR se tot vorbește la nimereală despre PATRIOTISM și NAȚIONALISM.
Vadim era acuzat ba de una, ba de alta așa că l-am întrebat care e diferența.

„Puștiule, patriotismul e când îți iubești câinele, naționalismul e când îi iubești și purecii” 😂

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Auru’

Alma

In scandalul ăsta cu artiștii și banii de la stat, hai să vă dau un nume de artist:
ALMA GLUCK.
N-ați auzit, așa-i ?
Născută la Iași, in 1884, a rămas in istorie ca prima cântăreață de operă din lume care a vândut peste 1 milion de înregistrări.
La 16 ani a plecat in America unde a făcut o carieră uriașă !
Americanii și-o revendică !
Noi nici nu am auzit de ea.
In 1918, când noi faceam Unirea, drepturile de autor ale cântecelor ei valorau peste 1 milion de dolari, o sumă fabuloasă in anii ăia.
A murit la 54 de ani .
In România e necunoscută.

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Alma

Netflix acu’ 100 ani

Așa arăta Netflixu’ acu’ 100 de ani!
Băi, mie-mi place tipu’ ăsta.
Prin adolescență mă enerva din cauza comentariilor pe care eram obligat să le fac de genul „ce a vrut să spună autorul” dar mai târziu , când l-am descoperit fără să fiu obligat, mi-a intrat la suflet.
S-au făcut ieri 100 de ani de când Rebreanu a lansat „Ion” și săptămâna asta e și aniversarea lui.
E născut pe 27.

N-a găsit nimeni un buget pentru o ediție aniversară a cărții ! 🥺
Simbolic măcar, căt să arăți suta de ani, cartea fiind printre cele mai importante din literatura nostră.

In noiembrie acu’ 100 de ani, cartea costa in librării 32 de lei.
Pâinea era atunci 1 leu și litrul de lapte era 3 lei.
Și omu’ ăsta, Rebreanu, era Netflix.

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Netflix acu’ 100 ani

Conspirații

De la o vreme pare rușinos să recunoști că-ți plac teoriile conspiraționiste.
Sunt fan. Am fost mereu 😊
N-am ratat niciun episod din X Files, când am ajuns prima dată in America am căutat zona 51 prin Nevada, îl googălesc pe David Icke.
Am toate simptomele…

Dar cea mai recentă teorie a conspirației care rupe show biz american e aia care zice că Jimmy Hendrix și-a înscenat moartea in 1970 ca să se relanseze apoi ca Morgan Freeman.
Na, luați de aici…

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Conspirații

10 !

Am găsit poza asta pe pagina lui Hagi…

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru 10 !

Cheia?

Kamala Harris e cheia😉
Primul vicepreședinte american femeie. De culoare .
A fost iureș mondial azi cănd s-a aflat ca noul James Bond e tot o femeie de culoare: Lashana Lynch.
Nu Bond-girl ci însuși James Bond.

Un ONG mi-a propus astă-vară să mă alătur unei campanii care va arăta cu degetul programele tv/online sexiste din România și care va pune presiune ca publicitatea să fie retrasă din programele in care femeia e tratată ca bun de consum.
In America asta se întâmpla deja.
In Europa, Audi a retras de pe piață o reclamă care spunea că alegerea mașinii e la fel de importantă ca alegerea soției.

Sexismul va fi trendul in media mondială!

Ideea de sexism a apărut prin anii ’60 ca o completare a rasismului.
In America, femeile au fost definite legal ca persoane abia in 1875.

Googăliți-o pe Kamala Harris.
Ea e Biden.
Ea e cheia viitorului 😉

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Cheia?

Pariurile

America e România altfel machiată 😂
Dați pe CNN sa vedeți cum se milogesc ăia de publicul lor sa-l voteze pe Biden.
Căutați FOX pe Google sa vedeți cum și ăia se milogesc de publicul lor sa-l voteze pe Trump.
Vi se pare asemănător cu ce vezi pe la noi?😂
Fiecare cu prăvălia lui și stăpânul lui 🤪
Sondajele sunt sunt praf și la ei.
Și aici fiecare cu prăvălia lui.
Watch Dog-ul american, cainele de pază al democrației, e un pechinez corcit și jigărit care roade oase.

Există însă un singur reper serios : casele de pariuri.
Eu acolo ma uit dacă vreau sa văd adevarul in lupta Trump vs Biden.
Casele de pariuri au ajuns cel mai curat și imparțial sondaj in bătăliile politice.
Biden are cotă 2 și Trump ajuns la 1,3 după ce toată săptămâna trecută era invers.
Trump e Bayern München.
Nemții sunt bătuți când ii vezi in autobuz…
😂

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Pariurile

2022

Pentru că primesc sute de mesaje și pentru că meme-urile despre „Revelionu’ cu Negru” văd că-s virale deja din octombrie, am zis că anul ăsta să vă povestesc mai multe…
Cum ar fi prima decizie: împreună cu echipa de producție tv am hotărât să filmăm Revelionul la începutul lui decembrie:
2-3-4 decembrie, pe acolo, pe undeva.
Deci, se face! 🤪
Cu toate măsurile de siguranță!

Acu’ 20 de ani, după o filmare de Revelion, Gică Petrescu m-a întrebat dacă am
drum pe la Universitate să-l las și pe el acasă. Stătea pe lângă Cercul Miltar.
Tot drumul am povestit despre clătite!
Habar n-am cum am ajuns să vorbim despre asta dar nea Gică mi-a povestit cum Cezarina, soția lui, făcea cele mai bune clătite din București.

Aseară l-am sunat pe Selly și am confirmat cu el zilele de filmare. Pentru ca a fost unul dintre oamenii anului, vi-l confirm ca pe unul dintre invitații mei.
Vor fi cei mai buni, ca-n toți anii ăștia.

Acu’ 20 de ani, când povesteam cu nea Gică despre clătite, Selly încă nu se născuse.

La multi ani, Romăniaaaaaaaaaaaaaa…….
Work in progress

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru 2022

Rock

Postarea asta nu e pro sau contra Bitman, le-o spun celor care vor prelua doar fragmente😉
Rockul a avut mereu opinii!
Bune, proaste, nu contează …
Pentru că a fost o opinie, „God Save The Queen” a lui Sex Pistols a fost interzis de însăși bastionul libertății: BBC !
Nu mi-as imagina U2, Bob Dylan, Rolling Stones, Beatlesii, fara opinii.
Despre asta e rockul !
Pe tricoul lui James Hetfield de la Metallica scrie : „Trăiesc, nu doar exist” și declarațiile politice controversate ale lui Bono au dat multe breaking news-uri.
Madonna a pus pe jar America când a postat in vară pe Insta o teorie a conspirației legată de vaccin și Annie Lennox de la Eurythmics
i-a răspuns dur lansând o polemică in showbizul american.
Unii cred, alții nu!
Știu,America e altă ligă dar uitați-vă atunci la showbiz de lângă noi, ticsit de opinii: ungurii au trupe rock-politice (Karpatia e interzisa in Romania si Slovacia) sârbii cu Bora Dordevic de la Riblija Corba sau cu Bijelo Dugme au stârnit multe controverse sociale.
Showbiz românesc e fără opinii.
E despre Sala Palatului și „mânuțele in aer”.
Așa cum Annie Lennox sau Bon Jovi au contrazis-o pe Madonna, tot așa nimeni din show biz românesc nu a avut vreo părere despre Bitman.
Pro sau contra.
Pentru că showbiz românesc e despre „hai, mânuțele in aer”…😂
Postarea asta nu e pro sau contra Bitman!
E despre „mânuțele in aer’….😂😂😂

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Rock

Măsura

Acu’ niște ani era cool să spui că ești religios așa cum azi dă bine anti-religia.
Unii dintre ăia religioși de atunci sunt haterii religie acum.

In istoria debate-urilor prezidențiale e memorabilă întrebarea lui Constantinescu către Iliescu: „Credeti in Dumnezeu, domnule Iliescu ?”
Constantinescu era atunci cool și religios pe când Iliescu era comunist și ateu.
Întrebarea l-a făcut K.O pe Iliescu pentru că trendul era religia.

Dacă azi ar fi debate-ul ăla, cu întrebarea asta , Iliescu ar fi erou ! 😂

N-avem cale de mijloc.
Ori fani, ori hateri.
Măsura! N-o găsim…

Fotografia e de la Pelerinajul de la Fatima :

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Măsura

Turismul românesc îmi face concurență de Revelion 😂
Am găsit „chilipiruri” la Poiana Brașov din 30 dec până in 3 Ianuarie:
1 apartament , 2 dormitoare pentru 2 adulți : 6162 euro cu reducere de la 7246 euro !

Și grăbiti-vă, se dă!
Booking zice că a mai rămas doar o cameră!

6126 de euro in 4 zile însemnă vreo 64 euro/oră.

Am găsit și o garsonieră in centrul orașului Lupeni, ăla care avea minerit cândva.
3000 euro e garsoniera acolo.
Jumate din prețul sejurului din Poiană !

Dormi două nopți in Poiană sau îți cumperi o casă in Lupeni.

Ca despre asta e România: despre amărâții din Lupeni și despre barosanii din Poiana Brașov.

tuvăn…

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru

Dincolo de pădure

Ai mei stau departe de mondenități, nu apar prin ziare așa că pun rar poze cu ei pe aici.
Dar poza asta e un îndemn să vedeți „țara de dincolo de pădure”.
Aduceți-vă pruncii aici, când puteți.

Din latinescul „Terra Ultra Silvam” – „Țara de dincolo de pădure”- vine cuvantul Transilvania.

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Dincolo de pădure

Andrei Nobilul

Tot la ora asta târzie eram cu Andrei Gheorghe și tot în liftul ăsta din Chișinău.
Locuiesc in hotelul ăsta de vreo 13 ani , de când vin să filmez aici și in noaptea aia am stat la taclale pe terasa de deasupra hotelului.

Când Andrei a dat să iasă din liftul asta , la etajul lui, mi-a spus uitându-se la oglinda asta :
„Băi, Negrule, dacă-ți place de tine când te uiți in oglindă, e nasol.
Dacă nu-ti place de tine , e și mai nasol.
Nu e bine nicicum când ești tu cu tine…”

Cea mai grea luptă e aia cu tine însuți.
Te afli in ambele tabere…

UPDATE- in fiecare vineri seara e „Roata Norocului” la Prime Chișinău.
Mulțumesc moldovenilor pentru audiențele uriașe !!!! ❤️
RIP Andrei !

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Andrei Nobilul

Cu cine votez…

Cu Barbu votez !
In București a propus Legea Repaosului Duminical prin care muncitorilor li se dădea o zi liberă pe săptămână.
A aliniat străzile din București, a introdus transportul in comun modern înlocuind caii care trăgeau tramvaiele cu vagoane electrice și a început să filtreze Dâmbovița.
La sfârșitul mandatului lui, apa băută de bucureșteni era potabilă și curată așa cum până la el n-a mai fost !
N-a stat mult la Primarie. Doi ani!
Barbu Ștefănescu Delavrancea, scriitorul care unora v-a căzut la bac la romană a fost și primar al Bucureștiului!
În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Cu cine votez…

Un Negru la Primarie 😂

Am trecut pe lângă țâdulele astea electorale.
Acu, că a trecut, pot sa o spun : de vreo două ori mi s-a propus să candidez la Primărie în Timisoara 😜
Anu’ asta, iar…
La început am crezut că e o gluma dintr-un show de-al meu dar oamenii erau serioși și veneau de la niște partide de care auzisem până și eu, afon in politică.

Le-am spus tuturor că sunt nepriceput și că notorietatea din sondajele lor nu însemnă și pricepere in ce caută ei.
Ne-am despărțit prieteni, de genul,
„hai data viitoare…”

Un șofer de UBER mi-a povestit că a terminat SNSPA ( Școala Naționala de Studii Politice și Administrative) dar că face bani din UBER.

Ăia care ar trebui sa fie politiceni sunt taximetriști și taximetriștii candidează 😂
256 mii de români candidează duminică!
Un sfert de milion !

Statistic, stăm bine , toți candidează doar că in realitate e vai de cur…u’ nostru 😂
Grigore Moisil a explicat-o:
„dacă pui o fesă pe o plită încinsă și o fesă pe un bloc de gheață, media e bună, dar, in realitate, e vai de fundul tau! „

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Un Negru la Primarie 😂

Net/Brut

O bancă, orecare, mi-a propus să fac o „pastilă de educație financiară” mizând pe „faima” mea de zgârcit 😂
Mi-au arătat un studiu care zice că cei mai mulți români nu știu nici măcar diferența dintre salariul net și brut.

Suntem praf la educație financiară !

Doar că pastila lor financiară era un text greu de înțeles de omul de rând și in loc de educație financiară era mai degrabă o reclamă la bancă .
Nu m-am băgat.

„Pai cum vezi tu o „pastilă de educație financiară?” m-au întrebat.
Cea mai bună formă de educație e prin joacă și umor.
Uite așa :

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Net/Brut

Ăsta micu’…

Am filmat ieri Crăciunul cu puștiul ăsta .
Între 48 și 84 nu se simte diferența.
Filmez cu ăsta micu’ de mulți ani.
E mereu același Benjamjn Button și strania lui tinerețe.
Celor mulți care se întrebă mereu cum arată, le dau un pont: fotografia e făcută ieri, înaintea filmării, adică, fără machiaj.
Pentru că BUCURIA e cel mai bun machiaj !
( veți fi uimiți când îmi veți descoperi colegul de prezentare)
În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Ăsta micu’…

Iancu

Avea 48 de ani intr-o dimineața ca asta de 10 septembrie când a murit.
Pe gorunul lui scrie :
„Iar cand va veni dușmanul
Să vă ia pamant si drept,
Romani, scuturați gorunul
Ca din somn să mă deștept!”
-Avram Iancu-
În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Iancu

Dincolo de viața

M-am uitat la noua televziune a lu’ Sârbu.

Sarbu a fost inamicul meu principal 20 de ani și cel mai greu mi-a fost să lupt nu cu Sarbu din Pro ci cu Sarbu din Antenă pentru că toți voiau să-l copieze, nu să-l înfrunte.
Cu o căruță de dolari bine folosiți, Sărbu a schimbat lumea televiziunii de la noi.

Mi-a povestit Dan Spataru cum la Mamaia, când Aurelian Andreescu a luat aplauze lungi pentru interpretarea hitului „Copacul”, replica lui Spataru a fost „cu așa voce puteam și eu”.

Cu așa bani , Pro-ul lui Sarbu a putut.

Azi lumea e alta !
Ma așteptăm ca lansarea să conțină cel puțin o exlusivitate mondială și nu știri clasice pe care le vezi peste tot !
Vremea știrilor echilibrate pe care le vrea Sărbu a trecut. Nu le mai găsești niciunde in lume.
Publicul smart știe să aleagă și apoi să voteze pentru că votul rămâne miza știrilor oriunde in lume.

M-am uitat câteva ore la noua televizune a lu’ Sârbu și n-am înțeles prim-planurile căpățânilor moderatorilor, prim-planuri exagerate și obositoare.
( acu’ mi s-a confirmat că e adevărat ce spune manualul , că prim-planurile sunt obositoare )
Capetele unor tineri care citesc știri bătrânicioase.
Moderatori cu păreri dar fără notorietate.

Apoi, conceptul de „social television” despre care Sarbu zice ca e nou, e vechi , toate tv au demult content adaptat pentru toate ecranele.
Publicul smart știe asta !
Facebook a devenit o chestie îmbătrânită darămite televziunea.

Dar dincolo de content, mai doare ceva:
ieftineala ambalajului.
Cu asta Pro nu era obișnuit !
Siglă ponosită, bumpere , croma, mult YouTube moca…

Dar ăsta o fi doar începutul.
Sau sfârșitul ?

Singurul român care a contat in televziunea mondială n-a fost Sârbu. A fost domnul Valeriu Lazarov care a construit televziunea modernă italiana,pe aia spaniolă..
Lazarov a fost singurul care nu voia sa fie Sârbu.
Cu productile lui, Antena avea sloganul „lider in divertismentul de televziune” și TVR era in top 3.

Când l-am întrebat pe dnul Lazarov de ce nu mai funcționează anumite formate tv, mi-a răspuns :
„pentru că viața e frumoasă fiindcă are un început și un sfârșit „.
O lecție frumoasă pentru noi, cei care nu ne împăcăm cu asta !
Și lecția pe care Lazarov i-o dă lui Sărbu de dincolo de viață:

” VIAȚA E FRUMOASĂ PENTRU CĂ ARE UN ÎNCEPUT ȘI UN SFÂRȘIT…”

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Dincolo de viața

Asasinii

Cică e ziua limbii române .
Știu o poveste interesantă cu un om atât de supărat pe România încât a refuzat să mai scrie sau sa vorbească limba română.
La sfârșitul vieții, boala Alzheimer l-a întors in limba română.
E o boală care te face să ramâi cu limba maternă și cu amintirile primilor ani de viața. Celelate, dispar.
A murit in Franța, la 84 de ani doar cu amintirile copilăriei.
Îl gasiti pe aici, pe lângă Sibiu, la Rășinari…
În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Asasinii

Blândețea

Un copil cu un ursuleț in mănă e viral azi in toată lumea.
Puștiul juca la grupele de copii a lui Schalke și pentru că plângea când lua goluri, antrenorul l-a lăsat să-și aducă ursulețul la antrenamente și să-l pună lângă el in poartă.
Copilul de atunci e Manuel Neuer, cel mai bun portar al lumii azi, căpitanul lui Bayern München, Campioana Europei de aseară.

Cunosc zeci de copii români care au renunțat la sport din cauza exigențelor și asprimii antrenorilor care vor să scoată „bărbați” din copii.
Azi, România nu are niciun fotbalist in elita fotbalului mondial.
Ursulețul de pluș din copilăria lui Neuer a făcut-o pe Bayern campioană aseară…

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Blândețea

Bucătari vs Cărturari

Dacă tot vă faceți vacanțele in România, nu mai postați poze cu mâncare !
O fi cool să te faci chef/bucătar dar hai cu o treaptă mai sus !
Un bucătar rămâne un bucătar!

Hai cu poze cu aia care au fost cu o treapta mai sus și care au trăit prin locurile in care ajungeți!
Ăia care au schimbat lumea cu mintea și nu cu burta chiar dacă azi bucătarii sunt mai cunoscuți decat profesorii.

Când treceti prin Șiria, opriți-vă la Ioan Slavici.
S-a născut aici.
E unul dintre clasici. A murit intr-un august.

Își scria textele in timp ce le rostea cu voce tare.
La înmormântarea lui, Liviu Rebreanu, prietenul lui, a spus :

„Azi nu îngropăm pe nimeni doar învelim pe unul dintre regii Cuvântului Românesc cu faldurii adânci ai gliei străbune”
Pe piatra lui de mormânt scrie :

„Primeşte Doamne în cămările drepţilor pe dreptul Ioan Slavici, care a trecut prin viaţă cu rară înţelepciune şi superioară îngăduinţă”.

bucătarivscărturari

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Bucătari vs Cărturari

Ei, noi

Poveste cu „interlopii” lor :
In anii ’80, William Webster, directorul FBI, a cerut presei americane să nu mai glorifice mafia americană in știri căutând audiența cu orice preț.
John Gotti era șeful mafiei și presa îl alinta
„The Teflon Don” fiindcă acuzațiile procurorilor nu se lipeau niciodată de el.

Doar NBC a reacționat și Brandon Tartikoff, șeful televizunii, a decis ca „isprăvile” mafiei să nu mai apară in știrile NBC.
Brandon Tartikoff a rămas in istoria televiziunii ca fiind cel care a lansat moda serialelor in prime-time, pe tura lui au apărut „Seinfeld” ,”Law@Order” , „Miami Vice” , „ALF”, „Prince of Bel-Air” ,”Save by The Bell”.

Între Gotti și ai noștri e aceiași diferență ca între NBC și ale noastre 😂

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Ei, noi

Timisoara vs Cluj

M-am uitat cu invidie cum Clujul ia campionatul.
Clujul și Timisoara erau umăr la umăr acu’ vreo 25 de ani când am început sa vin la București ca să fac televiziune.

Cum a ajuns Clujul campioana țării?
Nu doar in fotbal.

Am văzut meciul pe Look, un trust național de tv cu sediul la Cluj.
In Timisoara abia se mai târâie cateva televizuni locale.
Așa cum Clujul are Untold, TIFF sau Electric Castel, Timisoara are „Ruga Bănățeană” 😂 (știu, cei din țara n-au auzit de asta).

Sunt doar diferențele din sport, media sau industria spectacolelor.
La celelate nu mă pricep.

UPDATE: nu fac aluzii electorale !
Ma doare-n …de politică de mulți ani.
Ultima campanie electorală pe care am prezentat-o a fost tot la Cluj, acu 20 de ani.
Încă mai am afișul. 🤪
Țineam cu „Cheia” in Clujul lui Funar de care râdeau toți și in care CFR era in divizia C.
De ieri e iar campionă.

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Timisoara vs Cluj

335

Unul din cei mai bătrâni copaci din România a ajuns un coș de gunoi.
335 de ani are platanul ăsta din Timisoara și le-a prins pe toate ,de la pașalâcul turcesc, până la Imperiul Austro-Ungar și România Mare.
Și încă e in putere!
Când eram copil mă enerva pentru că era in mijlocul șoselei.
Habar n-aveam că e un arbore secular pentru că niciun indicator nu spunea asta.
Mi-a spus-o târziu profesorul Deliu Petroiu, un cărturar al Banatului.
Nici azi nu e vreo plăcuță care să-i spună povestea.
A rămas anonim in mijlocul unui drum asfaltat și nimeni nu știe ce e cu el acolo.
Așa că la 335 de ani a ajuns un coș de gunoi.

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru 335

Coronatv

Virusu’ a fost cu exclusivități !
Așa cum ProTV n-a vorbit cu sau despre infectații Antenei, nici Antena n-a vorbit cu sau despre infectații Pro-ului 🤪

Fiecare cu virusu’ lui, netransmisibil de la o televiziune la alta.
Mentalitate de anii ’90!
Noi încă lipim sigla laptopului cu scotch la tv. 😂😂😂
Jimmy Fallon, Jimmy Kimmel și Stephen Colbert au prezentat împreună un teledon COVID difuzat simultan pe cele trei mari tv americane.
Eu cu Esca și cu Teo n-am putea sa stăm niciodata împreună.

Și tot statistic , vedetele infectate despre care s-a vorbit cel mai mult in România au fost alea care au avut contracte cu televiziunile românești 🤪

Dar Grigore Moisil a explicat cel mai bine statistica :
„dacă pui o fesă pe o plita încinsă și o fesă pe un bloc de gheață, media e bună, dar, in realitate, e vai de fundul tau!” 😂😂😂

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Coronatv

Alerta de virus

Uite un alt virus. Fără vaccin :hoția

Noi furăm statui. Nu le dărâmăm !
Emanuil Ungureanu a reprezentat Banatul la Unirea de la 1918, a luptat pentru România Mare și și-a lăsat prin testament averea de peste 150 kg de aur statului român !

In 1931, după ce a murit, in Timisoara s-a ridicat un monument din bronz in amintirea lui.

Monumentul a rezistat până prin 2015 când ai noștri au furat bustul și-au vandut bronzul din care era făcut.
Azi a rămas soclul gol.

In România in care Emanuil Ungureanu a crezut și căreia i-a lăsat prin testament toată averea.

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Alerta de virus

Clasic vs online ?

Două televiziuni românești au abordat total diferit virusul :
• Antena a povestit și și-a arătat vedetele infectate
• Pro n-a povestit și nu și-a arătat vedetele infectate.
Habar n-am care strategie e mai bună dar e o lecție de comunicare diferită pe același subiect.
Poveste e de manual pentru breasla mea.

O breaslă in care totuși n-au fost cazuri răsunătoare de prezentatori tv faimoși afectați de covid.

Am stat cu ochii pe ăi mai mari și Kimmel, Colbert, Fallon, Conti, Bonolis, Raab, Nagui n-au fost subiecte de breaking news-uri.
Au fost unii ca George Stephanopoulos de la „Good Morning America” , Chris Cuomo, Richard Quest sau Piero Chiambretti dar ăștia sunt din liga 2.

Totusi, marele război declanșat de virus e
on line vs media clasică ( tv, radio)

Un medic cunoscut a spus ieri:
„Populația să nu mai asculte prostiile care se spun pe rețele de socializare”.

Adică, omul a împărțit oficial media:

Rețele socializare = prostii
Televiziune = știri oficiale.

Drew Carey zice că la sfârșitul crizei publicul o să aleagă câștigătorul :
on line sau media clasică

In gura cui vă uitați ?
Clasic sau online ?

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Clasic vs online ?

România Mică

Spuneți-o și pe asta când vorbiți despre litoral:
412 km era litoralul românesc in vremea României Mari.
De la Bugazu ( azi in Ucraina) până la Ecrina ( azi in Bulgaria).
Azi mai avem 245 km.

Am pierdut 167 de km de litoral românesc !
Nimeni nu spune nimic despre asta.
Suntem mielușei. Politically correct.

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru România Mică

Mira și Angela

Mirabela și Angela.
9 Iulie. Amândouă!
•Fotografiile cu Mirabela sunt făcute la distanța de 20 de ani una de alta.
•Doamna din fotografia cu Angela Similea e mama ei. A fost unica ei apariție in public.

„Fotografiile nasc legendele”-
Annie Leibowitz ( mai cunoscută fotografă din lume )

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Mira și Angela

Ieftinul

Gata! E oficial.
Reghecampf nu mai vine la Steaua (FCSB) 😔 Am trăit cu speranța 😂
Vor găsi ceva mai ieftin.
I-am dat un mesaj spunându-i că noi, aici, întodeauna găsim ceva mai ieftin.
Am trecut și eu prin asta de multe ori.
Odată mi s-a propus un format tv, un talent show muzical in care nu aveam încredere și pe care am refuzat să-l prezint.
Și nici dispus la negocieri nu prea eram 😜

Ți se pare cunoscută asemănarea, Reghe?

I-am spus unui prieten povestea și el mi-a trimis o fotografie insoțită de un mesaj pe care încă le mai am in telefon:

„Dănuț, stai liniștit.
Vor găsi pe altul care să le facă lucrarea mai ieftin.
Întodeauna se găsește unul care să facă lucrarea mai ieftin!.
Așa, ca-n poza asta”

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Ieftinul

I slipped

A murit Ennio Morricone, cel mai cool compozitor de muzică de film ever.
I-a cerut lui Zamfir să pună naiul in muzica din „Once upon a time in America” și momentul din film când puștiul Dominic e împușcat și moare spunându-i lui Noodles (de Niro) „i slipped” pe naiul lui Zamfir e printre cele mai emoționate momente din cinema mondial.

https://youtu.be/_McyI1IQfcM
În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru I slipped

Moș Pali

Bunicul meu s-a născut in 1914.
A fost Pavel, ca multi aniversați de azi.
Ii spuneam moș Pali pentru că in Banat bunicii sunt alintați cu „Moș”.
Moș Pali și generația lui au prins breaking news zdravene.
Noi suntem niște caricaturi !

•Copil fiind a prins primul război mondial unde au murit 22 milioane de oameni.
•La 4 ani a prins epidemia gripei spaniole care a omorât alți 50 milioane de oameni.
•La 15 ani a prins Marea Criza Economică Mondială.
•Când a împlinit 25 de ani a început al doilea război mondial care a omorât 70 de milioane de omeni.
Bunicul meu a ajuns pana la Stalingrad.
Războiul a durat pana când el a făcut 32 de ani.
•Cănd a împlinit 33 de ani a început Marea Foame din România.
•La 35 de ani a prins naționalizarea și colectivizarea care i-au luat tot ce avea lui și familiei lui.
•La 36 de ani, comuniștii l-au deportat in Bărăgan unde a stat până a împlinit 41 de ani.
•La 48 de ani l-au mobilizat din nou din cauza Crizei Rachetelor Cubaneze.
•La 54 de ani a prins criza Primăverii de la Praga.
•La 72 a prins dezastrul de la Cernobîl.
•La 75 de ani a prins Revoluția din Decembrie ’89.

O viață ticsită de breaking news-uri!
A murit in 2010 la 96 de ani, zdravăn la cap.

Ce breaking news-uri a avut generația voastră?

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Moș Pali

Jurnalismul ?

Cică presa a fost avertizată să prezinte doar știri care provin din surse oficiale.
Așa se și întâmplă …😜

Americanii spun că e prima dată in istoria presei cănd jurnaliștii sunt mai ascultători și mai cuminți decăt cei care-i citesc și ascultă.

Așa că întreb, de curios.
Mesajul pe care-l difuzează televziunile, ăla cu „informați-vă doar din știri oficiale” nu e împotriva esenței jurnalismului?

Temelia jurnalismului nu e tocmai neîncrederea in știrile oficiale?
In vreme de război, de dictatură, epidemii, calamități, oricând, jurnalismul a căutat adevarul dincolo de știrile oficiale.

Difuzați doar știri oficiale nu pune cu botu pe labe însăși esența jurnalismului?

De asta le reamintesc colegilor mei vorbele lui Alfred Northcliffe spuse in 1910 :
„Știrile insemnă a arată ceea ce alții nu vor să arate. Restul e marketing „

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Jurnalismul ?

Totuna?

E viral interviul cu un politician ajuns in pușcărie și e virală asemănarea pe care o fac mulți cu pușcăria politică de la Sighet din anii ’50.
Cum, bre? Totuna ?

Bunicul meu a fost deținut politic in Colonia de muncă de la Onești, formațiunea 0665 și încă mai am biletul lui de liberare din 1954.
( e atasat in fotografie) și asemănarea „then and now ” a pușcăriilor ii umilește suferința.
La eliberare, bunica mea mi-a povestit că aproape că nu l-a mai recunoscut.

Dar bunicul meu a scăpat cu viața de acolo.

Cealaltă fotografie e a lui Mihai Popovici.

Fost ministru de finanțe, Popovici a fost trimis la Paris in 1929 ca sa obțină din Europa un imprumut care trebuia să redreseze cursul leului.

Toata delegația romănă a facut atunci drumul pe banii lui Popovici.
După ce a reușit să obțină imprumutul pentru România a trimis in țară mesajul :

PopoVENI,PopoVIDI,PopoVICI.

Veni-am venit
Vidi-am văzut
Vici- am învins

In 1947 l-au aruncat in pușcăria de la Sighet.
( una din fotografii e făcută in pușcăria de la Sighet și celalată in Paris )

Totuna ?

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Totuna?

Modelul

Dacă vreți un model cool, ăsta e !
Cel născut azi.
N-a vrut să fie corporatist, amabil, simpatic, împăciuitor cu toți.
Dimpotrivă !
Asprimea lui a schimbat lumea.

„Nu luați de la nimeni mai mult decăt vă este îngăduit” le spunea celor îmbogățiți prin furt!

Prietenii lui, toți tineri, 30 și ceva de ani, au schimbat lumea.
Definitiv !
Si vor supraviețui tuturor.
On line-ul, FB, Insta, Black Lives Matter, coronaviruși, noi…
Ei vor rămâne.

Dacă vreți un model cool, EL e!
Cel aniversat azi:
IOAN BOTEZĂTORUL

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Modelul

Salariul

Iar mi-e salariul prin ziare…😂
Suspiciunea „cât câștiga Negru, Esca…” nu face bine bussinesului tv mai ales in criza care urmează și in scandalul banilor pe care presa urmează să-i ia de la stat in contextul pandemiei.

Carlo Conti, Paolo Bonolis, Fallon, Christophe Dechavanne și alți prezentatori populari au lefuri publice, la vedere, fie ca sunt „angajați” la stat sau la privat.
De asta într-o zi o sa-mi și eu fac public câștigul din tv.

Intersant e altceva:
In clasamentul celor mai bine plătite industrii, televiziunea a ajuns pe locul 16 !
În America, țara care a inventat-o.

Medicina, IT , finanțe, sunt primele locuri.

60 mii de dolari pe an e salariul mediu in industria tv in America .
Adică, vreo 5 mii de dolari/lună.
(in calcul nu au fost luate in seama contractele vedetelor ci doar a angajaților din sistem)

Asta după ce in golden-age televiziunii, anii’ 80-90, tv era in top 5 cele mai bine plătite industrii.
I.T. ramane vedeta banilor, in Silicon Valley media pe an sare de juma de milion de dolari.

Așa cum la noi cunosc reporteri de prin televiziuni de top din București care câștigă un sfert din banii unui IT-ist mediocru din Cluj.

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Salariul

Copiii celor mari

Matei Balș e pe buzele tuturor.
Doctorul a fost contemporan cu noi.
Fondatorul școlii românești de bacteriologie a murit in 1989 si ca mulți romăni valoroși a murit departe de România, in Geneva.
Am propus candva o idee de format tv cu interviuri, reportaje cu urmașii marilor români.
Ideea mi-a dat-o de fapt Baruțu Arghezi, băiatul lui Tudor Arghezi, intr-o după-amiază pe care am petrecut-o împreună in Arad.
N-am găsit atunci televiziunea care să și-o dorească 😉
Urmașii direcți ai lui Matei Balș , copii, nepoți, cei care l-au cunoscut cel mai bine, trăiesc in Geneva.
E ticsită media de rumeguș, de interviuri cu toate nulitățile dar nimănui nu i-a dar prin cap să facă un interviu cu urmașii lui direcți.

Matei Balș a avut doi copii: Marina și Ion.
Copiii și nepoții lui trăiesc in Geneva.
Vă las câteva contacte directe de ale lor aici.
Și las la liber ideea…😜
Poate o leagă cineva. Amintiți doar sursa…

https://www.facebook.com/m.agarici
http://www.matei.ch/
https://www.facebook.com/andrei.bals
https://www.facebook.com/roseline.bals
În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Copiii celor mari

Meteo

Ca și cum nu erau destule breaking news-urile doctorilor, au venit și meteorologii cu unele :
„Urmează cea mai secetoasă vară din istorie”.
Ăsta era breaking news-ul lor la începutul verii.
Plouă de rupe in toată țara. 😂
Grigore Moisil, matematicianul, l-a intrebat pe cel mai cunoscut meteorolog român, Nicolae Topor, inventatorul prognozelor meteo in România :

“Cu ce probabilitate prevedeţi starea vremii ?”
„Cu o probabilitate de 40%”. a răspuns meteorologul.

Replica lui Mosil a rămas celebră:

“Atunci, de ce nu spuneţi vremea pe dos? – ca să aveţi 60% şanse de a le nimeri” 😂

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Meteo

Mai bine golan decăt…

Pt că e Iunie-mineriada văd multe postări despre Cristian Pațurcă, cel cu „Imnul Golanilor”.
Îi deplâng mulți soarta.
M-a legat o lungă prietenie de Cristi in anii ’90.
Apoi l-am „omorât”.
Habar n-am din ce motiv, eu și toți prietenii lui de atunci l-am „omorât” îndepărtându-ne de el , părăsindu-l.

A sfârșit îngrozitor de sărac și de singur.
„Boala sărăciei”, tuberculoza l-a prăpădit.
România dă un sfert din cazurile de TBC din toată Europa.

Unde credeți că s-au adunat din nou prietenii lui ?
Exact: la …. înmormântare!
Țin minte că am parcat mașina lângă Bellu și n-am avut curajul să cobor ca să particip la funeralii.
Că nici măcar nu meritam.

Acu’, la aniversarea/ comemorarea Mineriadei, Pațurcă e un erou.

Mai ales pentru noi, haimanalele și trădătorii lui.

„Mai bine golan decat… „

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Mai bine golan decăt…

Tic – Tac

Câteva zile mi-a fost suspendat contul de FB din cauza unor „opinii incomode”.

Înțeleg că ideal e sa pui poze cu mâțe.

Probabil vor mai urma si altele suspendări de asta de azi încerc să fug și pe blog unde am pus cea mai „frumoasă” poveste de cenzură de la noi. Din vremurile când progresiștii erau alții :

Cand vechii comuniști au luat puterea in Romania, rușii aveau obiceiul să confiște toate bunurile personale purtate la vedere, mai ales ceasuri, pe care le cereau spunând „Davai ceas”.
In zilele alea , Constantin Tănase a compus un cuplet:

„Rău a fost cu «was ist das»
Da-i mai rău cu «davai ceas»”

Comuniștii ( ăia vechi😂 ) i-au cerut sa nu mai spună poanta și atunci Tanase a apărut pe scenă într-un palton și cu mâinile pline cu ceasuri.

Sala a aplaudat in delir dar actorul nu a scos nici un cuvânt.
Si-a deschis paltonul , a scos un ceas uriaș spunand doar atât :
„El tic, eu tac, el tic, eu tac”.

Două zile mai târziu Constantin Tanase era mort.

Atunci și acuși 😂

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Tic – Tac

Pe aripile comuniștilor

„Gone with The Wind” / „Pe aripile vântului” e un spin vechi in cultura americană.
Dar noi suntem revoltați și avem păreri.

Nu suntem revoltați că televiziunile românești difuzează săptămânal filme cu propagandă comunistă dar ne enervează ce fac americanii cu „Pe aripile vântului”.

Interzicerea filmului era o chestiune de timp și ăsta a fost momentul prielnic.
Stiați că la premiera filmului organizatorii au imbrăcat cațiva negri in sclavi ca sa redea atmosfera filmului?
Printre ei se afla un copil de 10 ani: Martin Luther King Jr. care avea sa devină cel mai mare luptător pentru drepturile celor de culoare din America.
Prezența lui Martin Luther King la premiera filmului e un subiect vechi, controversat și dezbătut in istoria Americii.

Ca sa-i intelegem, e ca si cum ar exista un film in care evreii de la Auschwitz sau detinutii din lagarele din Siberia ar juca rolul unor oameni fericiti. Asta e reprosul inca de acum 50 de ani !

De asta e bine sa știm că „Gone with The wind” e o dispută veche in cultura americană și greu de înțeles de noi.

Dacă i-ai arata unui american filmele românești cu comuniști n-ar avea nicio părere. Că n-au trecut prin asta.
Familia mea, deportată in Bătăgan de comuniștii, vede însă altfel filmele cu propaganda comunistă difuzate săptămânal la televizor.

Uite de asta intr-o țara in care organizatile politice cu caracter comunist sunt interzise prin lege cer și eu CNA sa scoată in afara legii filmele cu propaganda comunistă.
N-o va face evident dar înainte să-i judecam pe ei cu „Aripile Vântului” să dăm o tură și in curtea noastră.

În categoria Scrise cu negru | Comentariile sunt închise pentru Pe aripile comuniștilor